CONCURS: Compune o urătură comuniştilor în noul an şi câştigă un premiu !!!

27 decembrie 2009
UPDATE: În caz că acumulăm peste 100 de urături diferite şi la temă, vom edita la finele lunii ianuarie o broşură "Urături comuniştilor", ideea aparţinând lui Pavel Crutohvost.

UPDATE: Pentru a nu apărea multe întrebări referitor la desemnarea învingătorului, imediat după încheierea concursului va avea loc un sondaj ce va include toţi participanţii, iar învingătorul sondajului va fi şi câştigătorul propriu zis al concursului.

Concursul constă în următoarele: compune una sau mai multe urături comuniştilor pentru anul care vine. Normal, rima e necesară, umorul e necesar, fără înjurături desigur, volumul nu contează, cu câte mai multe urături scrii cu atât ai mai mari şanse să câştigi. Concursul va dura începând de pe 25 decembrie până pe 7 ianuarie (ora 12.00). Câştigătorul va fi desemnat de către un administraţia blogului Basarabia de după independenţă prin intermediul unui sondaj, efectuat de pe 7 ianuarie pina pe 11 ianuarie şi va primi un premiu. Urăturile le puteţi plasa în comentariile acestei postări şi nu uitaţi să vă subsemnaţi pentru a nu apărea nereguli pe viitor. Concursul se va declara valabil dacă se vor acumula peste 30 de urături. Succes şi multă inspiraţie !!! Aho aho !

49 comentarii:

Dragoș Galbur spunea...

Unu doi trei - să înceapă veselia !!!

STASS spunea...

Daca dorești sinceritate, ok; e pe riscul tău.
“Mai bine nu te-ai fi născut.”
Mai bine ar fi fost să nu ma fi născut.
Nu mă pot sinucide încă.
Momentan, încă e impotriva principiilor mele.
Dar, poți tu să ma ucizi? Ar fi ok. Te-aș ierta, și nu te-aș invinovați.
Poate ar suferi. Poate tu,cel la care ma refer ai suferi…Crezi? Ti-ar trece. Sunt prea neînsemnat.
Am dreptul de a fi egoist in privinta vietii mele ?
De ce nu?
E a mea…

Dragoș Galbur spunea...

ha-ha-ha băiiii ce-i asta? dacă asta-i urătură eu îs comunist =))

Sergiu Ţăbârnă spunea...

Aho aho strigăm cu toţi,
Comunişti-s idioţi,
Lacomi sunt ca nişte hoţi,
Ne-au lăsat doar în chiloţi.

Să sperăm că-n anul nou
Să nu ne mai conducă-un bou
Noi nu mai vrem, de ce să rişti,
Hai să scăpăm de comunişti

Ei hai la anul şi la puţini puţini ani !!!

Diana spunea...

E buna a lui Sergiu... am ris cu pofta

Diana Samohvalova spunea...

Aho aho, pocniţi din bici
Să-i urăm pe comunişti
Să le zicem viaţă lungă
Ca a muştelor, le-ajungă
Bani, noroc, succes în toate
Ca şi iarba de pe Marte
Fericire cît încape
Într-un strop de frunză, poate...
Dragoste de la popor
Cînd a fi soarele nor
Şi atiţia lor copii
Cîte iarna păpădii...:P

Deci pe roşii comunişti
Hai să îi pocnim din bici
Să-i surzim cu zurgălăi
Hăăăăăăăăăăăăăăi!

Alexandru Belgradean spunea...

Comunistule te urasc,
ai despartiti neamul romanesc,
ai bagat ura intre frati,
vei zbura afara in Balti,

haahahah))

Elena Calancea spunea...

.... Maine anul se-n noieste
Si Voronin,aiureste(ahuieste)
Si incepe a urla
Pe la Moscowa a injura
Iarna-i grea,
Omatui mare
Semne bune,Voronin,n-are
Semne bube de belsug,n-ajung
Pentru lepra in ajun!
Mai incurajatii mai!!
Jos Comunistii,hai,hai!!

Racu Nicoleta spunea...

Aho aho dragi comunisti
Rascoliti printre furnici
Va dorim sa aveti parte
De multe gainate pe spate..
Sa priviti o tara toata
Cum s-arata si v-arata
Ca pe cainii cei mai rai
Ca pe niste prosti dulai.
Mergeti cu al vostru sistem
Langa cel mai mic teren,
Tara este pentru noi,
Nu exista loc de boi!
Va dorim cale mai lunga,
Fericire sa v-ajunga!
Caci cu voi asa departe
Tara nu mai e pe moarte.
Viata este mai frumoasa
Si mai dulce,mai voiasa
Un popor intreg suntem
Ne unim,ne sustinem!
Sa traiti in belsug si pace
Fara arme sub capace
Sa lasati ca amintire
Ce-ati furat cand va era bine
Sa plecati toti impacati
Sa munciti ca sa mancati!
Renuntand la acel vesnic razboi
Sa va fie dor de noi.
Fiindca cu a voastra plecare
Vine si a noastra schimbare!

La anu` sh la multi ani dar nu impreuna!





Si plecati!





Noroc,bani SI pace in tara
o MINCIUNA ORDINARA
sI PROMISIUNI DESARTE
vA MAI CREADA PIETRE MOARTE.
nOI TRAIM,SI VA DORIM

Toate vise de-odinioara
sA LE VRETI,SA LE AVETI
dAR SI SA-NTELEG


Si furati din portie.
Va dorim drum bun si mare

Va trimitem la culcare.
Sa va creasca-n minte coarne
Sa stiti ce inseamna 'foame'
Sa va furati tot mai departe





Am venit sa va uram
De fapt sa va auntam
Ca zburati precum albina



Ce mai cautati pe aici?

Dragan Igor spunea...

Aho aho pioneri rataţi
Staţi pe loc şi nu ţipaţi!!!
Mâine anul se-nnoieşte
Şi Valoghea se porneşte
Pe la „Doina” a săpa
Groapă mare şi adâncă
Să încapă şi Zânică
Şi Tcaciuşca şi Muşucica!!!
Grigrciuc cu şatra sa
„Domane muluieşte” ţi-a cânta.

Roata măii!!
Aminnn!!! Aminnnnnn!!!!

O ce veste minunată,
Munteanu pe Papuc s-o apucat să-l bată
Florile dalbe flori de măr
Ca fetele se trag de păr

Şi până groapa s-o săpat, florile dalbe
Încă vre-o doi comunişti s-o adunat, florile dalbe
Matincă e Petrencu cu Mişin, florile dalbe,
Oleacă o întârziat, dar loc şi pentru ei găsim, florile dalbe

Nuştiu cine mai lipseşte, florile dalbe
Că-i două noaptea ....şî ni-i somn... Florile dalbe...

Va continua... 

Dragan Igor spunea...

Waaahhh, Stass, da ce ti-a apucat? :)))) "COLINDA" ceia cam ca nuca de perete se likeşte aici :)))

Radu Leurda spunea...

Foaie verde ş-o beşîcă
Că voronin n-are mâcă
Are-n mînă o măşiucă
Ca să-l bată pe tatucă

Mâine vine noul an,
El tot o rămas baran
Înţeleg, e foarte trist
Să fii spurcat comunist

Sper ca anul care vine
Să ne-aducă numai bine
Cîntece de la artişti
Copii crescînd anticomunişti

Roata uăi hăăăăi hăăăi
Da pe roată vreo 2 comunişti la gratar...

Elena Calancea spunea...

Cioara,draga,Mos Craciun
Sa-ti aduca ce-i fum
Limuzine incinerate
Porci arsi pe-ndestulate
Hai ca se incinge hora
Daca joaca Papuc,vorba
Un miliard sau poate doua
De cuvinte lui in torba!
Mai strigati odata mai
Jos cioroii hai,hai!!




Aho, aho de Anul Nou
Si Voronin, e un bou
Aproape ca sta-n cavou.
Hai incurajati-l frati
Jos fiara dintre Carpati1
La TV, se rafuieste
Mai mereu pe ''moldovneste''
Hai incurajati-l mai
Jos comunistii,hai hai!!!




Buna seara,buna seara
Am venit sa ardem cioara
S-o uram in toiul iernii
Cu tot soiul de proverbe!!
Buna seara,buna seara
Va lovim cu armusoara
Unde scut ni-i tricolorul
Si in brazda-i viitorul
Unde copii de mici
Invata de la bunici
A canta pe romaneste
Si nu pe''moldovneste!

-Dar ce nu,mai baietani?

Ascultatii pe golani!

Noi nu suntem de ici colea
Ci suntem din Romania
Unde se face mamaliga mare
Sa ajunga la fiecare
Unde fratii in veci-s frati
Si dusmanii is niste Draci
Ce vor ajunge-n sclavie
In anul ce-o sa vie!!1
Mai strigati odata mai
Jos comunistii,hai hai!!!

Dragan Igor spunea...

(EPILOG)...
Şi Valoghea-n sus sare
Ca o târfă mare
Muntean deamu-l boceşte
Şi comsomoliştilor vorbeşte
Ca semne bune are anul
Că aista vechi încă nu s-o terminat
Da lu NIT de-am îi vin de hac...
Semne bune de caput
Are şi domnul Papuc.

Roată măi!!! Hăi hăi!!!
JOS COMUNIŞTII!!!!!

Elena91 spunea...

Am venit cu o urare
Nici prea mică, nici prea mare,
Ce cuprinde ca atare
Dragostea noastră mare.
V-am ura de sănătate
Că-i mai bună decît toate,
Dar la mediocritatea voastră
Nu-ntelegeti urarea noastra!
Vă urăm mai multă minte,
În special domnului ex-preşedinte.
Dvs personal,moşul să v-aducă-n dar
Un frumos Abecedar
Să-nvăţaţi a mai citi, a mai scri şi a vorbi.
Celoralţi, mai mult curaj
De-a părăsi acel anturaj,
Unde sunteti doar nişte gunoaie
Căci, nu de asta Voronin vă are?
Mai avem ink-o urare
Care nicidecum nu doare,
Constitutia fie schimbata,
Brigada PCRM-n picioare călcată!
Cînd pierdeti, ştiu că vă doriţi călcaţi,
Căci cu bîta vă place să cîştigaţi,
Iar jocul nostru aşa ne spune:
Două capete are băţul ,tătune!
Doar că lumea-i înţeleaptă, are cap
La uşă la MAI nu bat
Aşa cum aţi făcut-o voi
Cînd aţi dorit ca să scăpaţi de noi.
Mai sunt încă multe de urat,
Insă mă duc sa văd dacă bradul din centru nu l-aţi furat,
Că la de-astea voi ne sunteţi primii,
Dar aşa se-ntîmplă cînd PCRM îi vrea ţării"binele"!
Copii, asemeni celor batuţi pe 7 aprilie să vă fie,
La Mulţi Ani în puşcărie!!!!

Anonim spunea...

Aho Aho de Anul Nou
Vologhea să stea în ocol
Să-l mănânce sărăcia
Tuberculoza, maladia
Iar Petrenco, comunistul
Să mai închidă pliscul
Cu Zânica cea voioasă
Din 4 gratii să nu mai iasă.
Un perete mare, lat
La care să fie împuşcat
Mişîn cel voinic, viteaz
Niciodată cu capul treaz.
Iar Iovv, cel plin de borâtură
Să fie îngropat într-o arătură!
Şi la tot electoratul lor
Numai bine, căci suntem un popor!
Le doresc să se trezească
Şi în intelect să mai crească!
Ciuma roşie să n-o voteze
ŞI SĂ AIBĂ MINŢILE TREZE!
De Papuc să nu nu uităm
Şi închisoare mulţi ani să-i urăm!
Pe Gurbulea, blestematul
Să îl înece rahatul!
Iar pe cei ce i-au slujit
Le urez o piatră în capul lor tâmpit!
In Anul Nou ce vine acuş
Comunismul în mormânt să fie pus!

Ţara-Mamă să-nflorească
Unită cu Basarabia românească,
Lipsită de comuniştii muişti
Nişte ucigaşi tâmpiţi!

Astea să se îplinească
În noul an ce bate-n fereastră!

Anonim spunea...

P.S. Dragoş, pentru ca rezultatele să fie mai obiective, după data de 7 ianuarie stabileşte 5 zile (sau o altă perioadă) pentru vot... Organizează un poll unde să fie inclus numele tuturor participanţilor, iar publicul să se exprime. De altfel, dacă decide administraţia, precis câştigă Dombrovski şi ştii ce face el ulterior cu premiul :))))

Dragoş Galbur spunea...

Aham chiar buna ideea: o sa organizez un sodanj !

Aliona Grapă spunea...

Aho aho şi mari şi mici
Plesnesc pe comunist din bici
Ca în anul nou ce vine
Să nu-i mai văd pe lîngă mine
Să plece Siberia
Şi să-şi ia şi mizeria
Ce-au lăsat în astă ţară
8 ani grei, plini de povară
Poate-n 2010
Vor sta niţel şi pe la rece
Că demult n-au fost la dubă
Au în minte toţi o bubă
Ne-au furat 8 ani de zile
Chiar şi pe moş Vasile
Aho, aho pocniţi din bici
Să nu vă văd como aici
Marş acasă în mormânt
Şi dispăreţi de pe pămân

Sărbători NEfericite !

Anonim spunea...

Aliona, pana cand votul meu pleaca spre tine!

Pavel spunea...

Bravo celor ce le compun,sunt suuuuuper ))))))) stau si ma tin de burta...imi plac toata,sa stau si sa aleg una din ele ca sa o apreciez cea mai buna nici nu pot...
Dragos daca sincer nu stiu cum ai sa alegi tu cistigatorul,toate sunt suuuuupeeeeeerrrrrrr......

La sfirsit sa le stringi pe toate,si de publicat o carte...„uratura comunistilor„ sa vezi ce intrebate vor fi...
))))))))))))))

Dragoș Galbur spunea...

Stii Pavel ai dat o idee superba cu cartea, s-ar putea de scos o brosura. Cit despre invingator va fi ales in urma unui sondaj, asa ca si mie toate imi plac dar sa nu zica lumea c-am ales pe cineva cu care am ceva personal intelegi ?! va fi un sondaj cu numele autorilor, iar invingatorul va lua premiul mare

Alexandru Postolache spunea...

Aho, aho copii si frati,
Liberali si democrati,
In anul care vine,
Va doresc eu numai bine.

Va multumesc ca ne-ati salvat
De comunismul cel ratat,
Care de 8 ani incoace
Nu ne-au mai lasat in pace.

Ne-au furat, ne-au torturat,
Sa respiram nu ne-au lasat,
Cum au vrut ne-au dus de nas
Mai nimic nu nea ramas.

Doar constiinta nationala,
N-au putut so dea in boala,
Le-am aratat cine suntem,
Ca nici o clipa nu ii vrem.

La dubala cu toti ei
Si "papuci" si "voronei",
Si "zinica" si "tcaciuc"
C-o furat cit o putut.

Iar scriind eu aste rinduri,
Îi trimit drept la origini,
În Siberii cei de gheata,
Ca demult de ei mi-e greata.

Ia mai bagatii mai flacai!!!!
Hai, Hai!!!!

Denis Ursu spunea...

Aho Aho la comunişti
Profesionişti pupincurişti
Ajunge să ne torturaţi
Luaţi traista şi plecaţi
De dorit în altă lume
Sau pe-o planetă fără nume
Nu contează, doar plecaţi
Căci sunteţi nişte spurcaţi
Buneii ni i-aţi deportat
I-aţi schingiuit şi torturat
În iad este locul vostru
Căci Raiul este doar al nostru
Pe 7 noi v-am arătat
Că sunteţi plini de rahat,
N-aveţi şanse-n viitor
Căci noi avem un tricolor
Cu el în mână eu rezist
Căci sunt anticomunist

Mai pocniţi băieţi din bici
La como între buci arici !!!

Andrei Cebotari spunea...

Aho Aho în 2010,
Comuniştii să se înece,
În Siberia deportaţi,
Pe comunişti handicapaţi,
Daţivă lângă Medvedev,
Căci el ca si voi îi pedic,
Dă-te bre lângă Dodon,
Şî-i părea mai hîtrişor,
Mîine Anul se-nnoieşte,
Vova iar se pohmileşte,
Şi începe urla,
"Pa maldavski,kak vsegda"
Slujba-i grea,şi "sastaeanie" mare,
Semne bune 7 aprilie are,
Gheaghea Roşca-pederastul,
Vreau să-l calce Camazul,
Din barba lui cea puturoasă,
"Valinşi" la lume să coase,
Hai cu toţi să punem mîina,
Ca s-o zamacim pe Zîna,
Căci ne-a ameninţat în Bălţi,
Cică:"Am sî va înpuşc pi tăţi",
N-am să uit io de un năuc,
Îl cheamă Paraşa Pidar4iuk,
Coşuri să ţi se înmulţească,
Gura să ţi se belească,
Comsomolul tău să piară,
Pîna ajung în primăvară,
"Naş baradatîi drug",
Ciobanuşul Mark Tkaciuc,
La păscut singur să plece,
Şi în iarbă să se-nnece,
O urătură de vis,
Fi-i om,nu comunist.

Denis Ursu spunea...

Aho aho la comunişti
Haideţi, gata nu fiţi trişti
Hai să dăm mînă cu mînă
Să-ncingem hora cea română

Ce, sunteţi antiromâni?
Ne socotiţi pe noi păgâni?
Dar voi cine sunteţi dracu
De ne furaţi ţara cu sacu?

Eu v-am propus împăcare
Aţi refuzat cu indignare
Să ştiţi că anul care vine
Ne va aduce numai bine,

PCRM nu va mai fi
Din el cu toţii veţi fugi
Va rămâne numai Grişa
Mark, Reidman şi cu Mişin

Şi vouă vă doresc sănătate
Să aveţi parte de toate
Fiţi veseli nicidecum trişti
Şi nu mai fiţi comunişti

La anul şi la mulţi ani Basarabie !

Livia spunea...

Aho Aho la ai mei frati,
Stati putin si nu plecati,
Pentru ca e sarbatoare,
Sa le zicem o urare
"dragilor" comunisti,
Care inca sunt aici.
Fie-n anul care vine,
Voi sa nu mai stiti de bine,
Asa cum traitam noi
8 ani de griji si de nevoi.

Va dorim ca sa aflati
Cum e viata-n departare
Cind de casa te despart,doar hotare...si hotare..
Sa aflati cum e atunci
Cind ramin ai vostri prunci
Singuri intr-o lume mare,
Fara viitor in zare.

Am mai avea o urare,
Caci nu sintem din departare
Si ca-nsera nu ne e frica...
Va uram calatorii,
In a voastre "dulci" Siberii
Cu bilete numai "dus"
Ca de alte-n gara nu-s.
Sa va fie bine-n noua casa,
Ca prea va fost "rau"
In ce a noastra.
"N-am fost" gazde primitoare,
De aia "ne cerem iertare"
Ca români tot ne numeam,
Si pe voi va intristam...

Astfel in cea noua casa,
Sa va faceti legea voastra,
Noi le-avem pe ale noastre,
Cele din stramosi lasate.
Iar in anii care vin
Sa traiti viata din plin
Sa va fie bine "foarte"
Si de noi cit mai departe!

Anonim spunea...

Aho,aho,ho-ho
Maine anul se-noieste
Plugusorul se porneste
Si incepe a brazda
Pe la case a ura
Iarna-i grea,omatu-i mare

Semne bune anul are
Semne bune de belsug
Pentru tara de jur-imprejur
Doamne binecuvanteaza
Tara care invigoreaza
Plugusorul cu patru boi
Plugusorul tras de noi
In viitor tara,infloreste
Si dusmanul nu sporeste
Sus in cer ne straluceste
O stea mare ce vesteste
Ca se curma de acum
Al comunistilor drum !
Ea noua ne mai vesteste
Ca Parlamentul se-noieste
Liberalii,democratii
Impreunatu-s-au ca fratii
Asta-i steaua romaneasca
A unirii
Si-a-nfratirii
Stea de viata, stea de spor
Stea de bine-n viitor
Fa-o Doamne, sa luceasca
Steaua noastra romaneasca
Si sa stea deasupra noastra
Ca dusmanul sa nu sporeasac
Anul Nou ne-aduce noua
Viata buna,viata noua
Fara comunisti in tara
Pentruca toti o sa piara
In Siberia cea de gheata
Doar prin carti sa-i amintim
In glas nici sa-i pomenim
Anul Nou o sa ne fie
Inceput de armonie
Frati cu frati
Ne-om bucura
De unirea ce e colea
Dumnezeu ne-a milui
Si unirea vom primi
In fratie si dreptate
Vor fi legile lucrate !
Noi cu ei mana vom da
Si Hora Unirii vom juca
Pe cand dusmanul va zbiera
Acolo-n Siberia
Ca n-are ce manca !
Nimeni in seama nu-l va lua
Ci mai rau ii va juca
Vom canta in romaneste
Dusmanul nu mai sporeste !!
Mai stigati odata mai
Jos comunistii hai,hai !!!!


semnat: Elena C.

Anonim spunea...

....De urat i-i tot uram,
Dar in parlament nu-i vrem
Sa le dea acum mandatul
Marc Tcaciuc si necuratul!!!
Minati-i mai!Hai!Hai!!!!!

familiaPatrascu spunea...

aho, aho, la cei ce mai citesc
un mesaj de bine va urez
un an nou cu icre nu orez
un an nou implinit copiilor ce cresc

anul urmator in bunastare sa va prinda
sa aduca gaz ieftin shi lumina
shun cap de comunist pe ghiliotina
fiecarui ii doresc de la Stefan sa iai o pilda

shi asha partid ca cel comunist
sa fie prin lege interzis
simboluri gen cheghevara shi anarhist
sa fie ocolit ca cel satanist

un an nou cu impliniri shi voie buna
pe Christos linga inima, soare shi luna
linga suflet shi pe limba
shi unirea vii ca sa ne prinda

libertate stapinita de buna credintza
pin la moater in picioare, nici o umilintza
eu ma pish pe europa shi rusia din picioare
visul meu, e Romania Mare

fie ca anul ce vine sa aduca doar schimbari spre bine

Lilia Onichevici spunea...

Hăitură hăitură
O spun tare şi cu ură
Comunistul cel spurcat
În loc de porc sacrificat
Să scăpăm în noul an
De furtul ultimului ban
Suntem sătui de voi băieţi
V-ajunge atîtea să vreţi
Aho şi pumnu-n barbă
Comunistu-i jos pe iarbă
Că zapada înşirată
De como ieri ne-a fost furată.

Roata uăiiii hăăăăiii hăăăăiii

Marish Chitoroagă spunea...

Am plecat sa colindam
Pe Voronin sal uram
am luat un car cu bici
ca sa nul mai vad pe aici
In a noastra Basarabie
am luat chiar si o sabie
ascutita tare in bot
ca ochii luia sa ii scot
si sa ii tai marunt marunt
sa le arunc pe urma in vint
si pe urma mina dreapta
o arunc o tai si pe cealalta
Nici piciorul sting nul las
Ca Voronin ii pid****
nu uit nici de mutrisoara
ca pre tare sio batut joc de tara
Stati ca nui sfirsit aici
am uitat sa zic de Ilici
monumentul de stricat
in rusia de aruncat
peste Putin de dat
Caci aici e Romania
Tara noastra, omenia
Bucuria fericirea
o impartim cu ai nostri frati
de la nistru pin in Carpati

Jos Comunistii!!!!!
La anul si la Multi Ani
Dragos da banii si cartea
ca de nu te iau cu lopata!!!!

Unknown spunea...

Aho, aho, opriţi aici,
Şi pocniţi vârtos din bici,
Am venit naţionaliştii
Să distrugem comuniştii!

Vă urmăm o viaţă lungă,
Fără o para în pungă
Să-ntâlniţi ziua de mâine
Fără nici un gram de pâine!

Să vă pară anul mare
Cât veţi sta în închisoare,
Iar de vreţi să evadaţi,
În Siberia - deportaţi!

Ne-aţi luat limba, ne-aţi luat fraţii,
Prin Italia ni-s taţii,
Ne-aţi băgat rusa pe gât
De îmi vine să vomit..

Am venit la gheaghea Vova,
Să ne dea-napoi Moldova,
Iar de la Oleg vrem noi
Milioanele-napoi!

Lui Dodon şi lui Greceanyi :
Ducă-se la mama naibii,
Mişin ca un maimuţoi,
Duc-s-n junglă înapoi!

Pe Tkaciuk şi pe Munteanu
Să nu-i mai vedem la anu
Dee gripa cea porcină
Peste voi, haită hapsână!!!

De urat v-am mai ura,
Da ni-i tare a mânca,
Că ne-aţi muls cum aţi dorit,
Şi-am rămas un stat falit!

Ian strigaţi cu toţi, flăcăi,
Comuniştii -cei mai răi!!!

Goitu Alexandru spunea...

Sa fugiti, sa hoinariti
Ca Voronin sa patiti,
Ca Oleg sa va-nvartiti,
Si ca Lupu sa vorbiti.

Cu secera si cu ciocanul-
Sa va faceti bani tot anul,
Iar cu pile-nparlament
Sa va faceti monument,
Sava tina minte toti,
Care sunteti niste hoti.

Maine anul se-noieste,
Iar Volodea se gandeste
ce sa faca?- innebuneste!
Banca lui el si-o pazeste.

Pecand Rosca si Olejca
Au pornit deja telejca,
Comunismul pleaca-nveci
In pustiurile reci.
Ca in Rusia, ei mama,
Toti incap fara-ndoiala...

Pan-atunci mai flacai
Sa sunam in zurgalai ,
Sa pazim de toti cei rai,
Sa VOTAM cu totii : haaaaaaaaiii

Oleg Chicu spunea...

Aha.aho..
mai Cioronin,dusman,nu frate
ia vino tu mai aproape,
ia date linga fereastra
si-asculta urarea nostra
nu te teme nu te bat
doar un sac iti pun in cap.
si te urc in trenulet
sa te plimbi hat,prin nameti.
anul asta care vine
eu nu ti-as ura de bine
ca noua ce ne ramine?
iti doresc sa ai de toate
gripa,foame,tif,gheb in spate
si un "rac" daca se poate.
casa sa-ti fie-nchisoarea
si un bec,in loc de soare.
ai trait 8 ani de aur
te-ai facut ca un balaur!
ia vezi tu anul ce vine
sa nu mai aud de tine.
sa nu cauti loc curat
in Parlament sau in alt palat.
lasa Tara noastra-n pace
ca Romanul stie ce face.
ni-om cata singuri de griji
pe Putin doar tu sa-l lingi.
noi de"aici din tari straine
ne tot mai gindim la tine
stringem bani sa te"ajutam
un sicriu frumos sa-ti cumparam.
iar la-i tai tovarasi frati
comunisti modernizati
mosul le va da cadou
un hirlet,model mai nou.
sa inceapa a brazda
pirloaga a rasturna.
Moldova a ridica
in Europa poate vom intra.
comunisti comunistei
cu dinti mari ca si la zmei
noul an sa va aduca
faliment si viata scurta
sa muriti,sa putrejiti
la parlament sa nu rivniti.
nici la anul ,nici la multi,multi ani!!!
patrioti dragi,scumpi flacai
ia sunati din zurgalai
si strigati cu totii
jos comunistii mai,
hai,hai,hai!!!

Unknown spunea...

:)))))))))))))))))))) Nu mai pot, pe mine nu ma duce capu la asa ceva Dar Jos Comunisti !!!!!!!!!!! Pot Striga

Aliona Grapă spunea...

Bateţi biciul cât mai tare
Să răsune-n lumea mare
Peste văi, peste hotare
Ascultaţi şi daţi crezare

Mâine anul se-noieşte
Voronin însă-mbătrâneşte
Şi începe a zghera
Că i-au luat lui Condriţa

Însă Ghimpu îi zâmbeşte
Şi în faţă îi vorbeşte
N-ai să treci de noul an
Te pup, pa, bonjour maman.

Voronin plânge noaptea-n pernă
Că i s-a dus viaţa eternă
Nu sunt bani, nu e putere,
Iar Oleşca tot mai cere.

Dragu tatei, n-am eu bani
N-aţi centrala Cuciurgani
Ce să fac cu ea tătucă
Nu iai cu ea nici-o nucă.

Să ştii că anul care vine
Va fi unul sec la tine
Cricova e a lui Ghimpu,
De eşti beat te scrie Timpu.

Se încheie epopeea,
Dute, fugi şi ia-ţi femeiea,
Dispari din a noastră ţară
Să nu te-ntorci aicea iară.

Aho, aho şi fii pe pace
C-avem destule dobitoace
Dar bucuroşi suntem cu foc,
C-am scăpat de-un dobitoc.

Biciuiţi-l toţi pe Vova
Că practic ne-a distrus Moldova,
Iar Aho şi unu doi,
Comuniştii la gunoi !

Foaie verde libelulă,
Comuniştii stau pe ...ă,
Pruncu după voi plânge,
C-aţi vărsat atâta sânge.

Anul nou ce poposeşte
Lumii întregi îi vesteşte
Că comuniştii din Basarabia
Îşi părăsesc cu toţi corabia

Aho, Aho la revedere
Voronin te rog nu mai cere,
Nu mai cere că n-avem,
Da dac-avem nu mai putem

Te-ai dus !!!

Mulţi ani prieteni !

Echipa Orasul Patria spunea...

Nu paricip la concurs dar am dat de o uratura...Din pacate autorul nu e cunoscut:

Aho ! Aho ! copii si fraţi,
Lânga sobe v-adunaţi,
Şi cuvântu-mi ascultaţi,
Că de altfel îngheţaţi.

Că pe-aici pe la Moldova,
Ca şi-n toata Europa,
Mulţumita tot lui Vova,
Ne mai încalzeste soba.

Cică Vova cel Viteaz,
Nu mai vrea să dăie GAZ,
Chiar de-ngheaţă lumea azi,
Şi stau cu ţurţuri la nas.

Din Ukraina şi Slovacia,
România şi Croaţia,
Franţa, Bosnia, Bulgaria,
Modovenii din Italia.

În Europa-i mare frig,
Se-ncalzesc toţi cu “Tizic”.
Iar la noi în Chişinău,
Toţi sărbatoresc şi beu.

În loc de GAZ îi dau cu Vodka,
Că-i tot de acolo de la Vovka.
Dar asta e – Mare necaz,
Lumea-n gheaţă fără Gaz.

Dar na-i ce-i face, aşa-i la noi,
Unde te-ntorci numai “Cioroi”.
Dar ce-i cu asta, ian sculaţi,
Cît o să staţi şi-o să-ngheţaţi ?

Poate in viitoarea brosura isi va gasi locul...

Radu Galbur spunea...

Aho!Aho!
Flăcăi şi fraţi
Staţi puţin şi nu mînaţi
Şi cuvîntul mi-ascultaţi

Iată s-a sfîrşit şi anul
Să-I urăm pe cei cu săcera şi ciocanul
Şi în acest an la ei în casă
Să vină acea cu coasă

Iată s-a oprit şi cloşca
Să-l urăm pe nea Voroşca
Foaie verde,foaie,foaie
Hai să-i facem fundul floare

L-am urat noi pe patron
Acum să trecem la Dodon
Să-i dorim cît mai degrabă
Să-şi lase şi el barbă
Trebuie să fie neberbierit
Că va fi membru de partid

Ia mai ridicaţi mîna
Să o urăm pe mămuca Zina
Foaie verde şi trei nuci
Să-i crească păr pe buci
Părul să fie mare
Să nu poată merge afară


Cuşmă mare de cîrlan
Are Iura Muntean
Să-i aducem o urătură
De la cap pînă la p…pungă
Îi doresc vorbă mai rară
Şi la bătaie să nu sară

Iar acuma măi băieţi
Plugul stă ce nu vedeţi
Să strigăm cu voci tari
Comunişti-s Potlogari!!!

Roată,roată
În comunişti cu piciorul odată…
Hăi!!! Hăi!!!

Ala.T spunea...

Aho,aho, copii şi fraţi,
Lîngă plug vă adunaţi
Şi partidul să-l uraţi!
Pe partidul celor roşii,
Ce ne-au pîngărit strămoşii,
Ce-au scuipat în neam, credinţă
Şi-au adus doar suferinţă!
Să-l urăm acum, de zor,
Pe partidul trădător,
Care-a ridicat, în noapte,
Familii nenumărate
Şi-n Siberia le-a dus-
Să nu ţină capul sus!
În vagoane pentru boi-
Să nu vină înapoi!
Pedepsi-l-ar Dumnezeu
Pe oricine-a fost călău,
Trădător de neamul său!
Trageţi roata, măi flăcăi,
Să se-audă peste văi:
Cine-n Ţară-s cei mai răi?
Eeeeeeeei! Ei!

Mai pocniţi vîrtos din bici
Şi opriţi-vă aici!
Pentru comuniştii noi,
Care-n Ţară-aduc nevoi,
Hai,sunaţi din zurgălăi,
Să se care peste văi!!!
Să zboare din Parlament
Comunistul..."eminent",
Care-o frază nu prea mare
S-o închege nu-i în stare
Şi vorbeşte "foarte bine"-
Face LIMBA de ruşine!
Trageţi roata mai cu zel!
Cin* să stea la dubă?
Eeeeeeeel! El!

Iarna-i grea, omătu-i mare,
Semne bune anul are!
Anul Nou, care ne vine,
Să dea spic bogat la grîne,
Poamă dulce, fructe-n pomi,
Dar păzească-ne de... COMI!
Să-i urăm de viaţă lungă-
Pînă mîine să n-ajungă!
Să-i urăm de sănătate-
Pînă-n zori-lăţiţi pe spate!
Zi, străbuna noastră glie:
Cine-aici stăpîn să fie,
Pe-un pămînt cu bravi eroi?
Noooooooi! Noi!


De urat am mai ura,
Scumpă ne e Patria!
Tuturor ne este dragă
Şi dorim să fie-ntreagă,
C-au tot rupt-o-n bucăţele
Secere şi ciocănele,
Au furat cît au putut
Şi la Nistru, şi la Prut!
Doamne, iartă urătura,
Căci ne-nveţi să n-avem ură.
Vezi, Slăvite, plaiul meu
Geme de atîta rău!
Dă-le minte înzecit-
Toţi să iasă din partid,
Să se facă buni din răi!
Trageţi roata, măi flăcăi,
Şi sunaţi din zurgălăi
Să răsune peste văi:
Piară lifte şi călăi!
Hăăăăăăăi! Hăi!

Dragii mei! Nu e numaidecît pentru concurs urătura... Scriu aşa, ca să citiţi ce simt, ce cred... Vouă, tuturor- sărbători fericite! La mulţi ani! Dea Domnul un viitor mai bun pentru Ţară! Cu mult drag, Ala T.

Ana Partas spunea...

Aho aho, pocniţi din bici
Ca comuniştii sa ramînă calici,
Iar far' de nici un mandat,
Şi Voronin să nu mai fie fecundat.

Iar de Zina să nu uitam,
Mai bine-ar fi s-o ajutăm
Să se mute la Costiujeni
Împreună cu alţi politicieni.

Mai sunt pe multi de urat,
Nu-s tocmai de admirat,
Dar asa au meritat
Dupa cum au procedat.

Lui Muşuc – ca să slăbească;
Lui Papuc – ca să orbească;
De Tcaciuc eu nu mai zic...
Că la creier e foarte mic.

La toţi cîte o maladie bună
Averea – cît o capsună
Să n-ajungă sa mai fie uraţi
Şi mai multe treburi doar cu barbaţi!

Anonim spunea...

Nici macar salcia nu-i pom,da' nici comunistu om!

Timka spunea...

Aho, Hai fratzi si ni-om uni,
Anu' Nou sh-om intilni,
Sa bem shi sa chefuim,
Da pe Comi sa ii trasnim,
Sa-i bagam in tzintirim,
Si sa aiba-n loc de brad,
Moartea neagra-ntr-un harag,
Si in loc de o friptura,
Sa le intre viermi in gura!

Anonim spunea...

Mine anul se innoeste
Iar voronin se porneste
Si incepe a fura
Pe la rusi iar a umpla
Isrnai-i grea, tarifu-i mare
"Semne bune anul are!"
Semne bune pentru comi
Ci nu pentru oameni buni
Vor sa bage-n oameni ura
Si fac iar spuma la gura
Imprastiind promisiuni desarte
Sa manince co*ie fierte.
Sa se spele iar pe bot
Si sa-si bage capu-n glod.
Iar taranului de Vova
Sa o plece din Moldova
Trageti roata mai flacai
Sa rasune peste vai
COMUNISTI-S P*LALAI!!!

(Vendetta)

Uraturi Haioase spunea...

Ohhh ce imi plac aceste uraturi, astept cat mai multeee !!! sunt cele mai frumoase uraturi pe care le-am auzit.

TheLordHorror spunea...

Comunismul de azi, istoria de maine!

Tavy spunea...

Și în anul care vine
să nu mai aud de tine
comunistule ce ești
îmi doresc întâi să pleci
iar apoi poți să trăiești ...

Aho aho în țara mea
strigați cu toții "România"
ca s-audă idioții
și să plece toți netoții,
că de când ei au venit
nimeni bine n-a dormit
iar acum când vor pleca
lumea mult s-o bucura ...

Comunistule-mi doresc
un an bun în țara mea
mult noroc și sănătate
poporului meu de toate
iară ție un rahat
doar p-ăla l-ai meritat ...

iar acum la încheiere
îți urez la revedere
să te văd de după fum
să rămână numai scrum
când ți-o arde sufletul
că mi-ai furat pământul ...

Am fost bun la început
am fost bun cât am putut
dar acuma spre sfârșit
am să-ți spun tot ce-am de zis :
"Aho Aho de anul nou
am văzut la poartă-un bou
comunist cu floricele
hai să ne ... așa pe ele ...
Comunistule ascultă !
anul ăsta ... vorbă multă
Vei primi cadou din țară
COMUNIȘTII TOȚI SĂ MOARĂ
să scăpăm dracu de ei
că sunt toți niște viței
cu miros de dihore
și față de iepure,
cu coarne de taur
și suflet de balaur
Să vă ia dracu pe toți
Sunteți niște idioți ..."

Pentru asta măi flăcăi
Ia mânați-o peste văi
Și strigați mereu, întruna
"Asta este România"

Anonim spunea...

Maine anul se porneste,Jinisorul se scumpeste Si incepem a ura, Pe la case a turna! Banca-i grea, Paharu-i mare, Semne bune anu' are! Semne bune de belsug, Hai mai toarna cate-un crug! TOARNA MĂI! HAI, HAI!!!

Anonim spunea...

Aho aho
De anul nou
Ca-mi bag p*** in capul tau
Ca am venit ca sa te ur
cu talanca de la cur
tiling una
tiling doua
tiling co****e amndoua
printre usi
printre feresti
unde p***a matii esti
si cu asta uratura
ai mancat colaci din p**a
Da multumesc
k mai urat
poftim traista cu c***t
dar nici io nu te-oi ura
moi c**a la usa ta

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: