Unirea, condiţionat

27 februarie 2010
Vizita preşedintelui Băsescu la Chişinău, cu tot ce a urmat după ea, a pus la treabă mai multă lume. Comuniştii au iarăşi de lucru, Tiraspolul caută şi el să iasă în prima linie, Comratul la fel, Congresul ruşilor este şi el agitat, ca să nu mai zicem de experţii Kremlinului şi de presa rusă. Luaţi la un loc, aceştia se întrec în tot felul de scenarii apocaliptice, care ar ameninţa Chişinăul şi Bucureştiul cu noi conflicte şi dezintegrări teritoriale. Motivele? România şi R. Moldova şi-au dat mâna (în sfârşit), apropiindu-se «periculos de mult». De ce «periculos»? Pentru că o fac altfel decât au făcut-o ruşii la Nistru? Fără arme şi sânge?

Ruşii iar ne unesc. Şi iar condiţionat. De la 1990 încoace, Kremlinul ne-a unit şi dezunit ori de câte ori a avut nevoia să-şi motiveze prezenţa militară în zonă sau să testeze starea de spirit a Chişinăului în relaţiile cu Bucureştiul şi Moscova. Şi iată, citim din nou. Ziarul moscovit «Nezavisimaia Gazeta» scrie, cu referire la politologii Kremlinului, că vizita lui Băsescu la Chişinău «a pus începutul proiectului unionist». Drept argumente sunt aduse sprijinul financiar al României de 100 mil.de euro, micul trafic la frontiera cu România, scoaterea sârmei ghimpate de la Prut, majorarea numărului de burse pentru Moldova, deschiderea la Chişinău a două posturi româneşti de televiziune, cetăţenia română şi opţiunea preşedintelui M. Ghimpu pentru modificarea denumirii limbii de stat şi trecerea la judeţe. Să înţelegem că nu place. Deşi toţi (oral) vor în UE, numai că ocolind România?!

Intensitatea declaraţiilor «anti» a devenit şi mai mare, după ce Băsescu a anunţat aderarea României la scutul american antirachetă, iar Chişinăul a refuzat, la cererea comuniştilor, «să condamne decizia Bucureştiului». În consecinţă, Voronin a prezis Europei un nou război rece şi nesoluţionarea diferendului transnistrean (parcă în cei 20 de ani de până acum s-a rezolvat ceva), Smirnov de la Tiraspol şi Klimenko de la Chişinău au ameninţat cu amplasarea rachetelor ruse în Transnistria, Formuzal de la Comrat a reanimat vechea poveste rusească a federaţiei moldoveneşti cu trei subiecţi şi două limbi de stat, iar Moscova a avertizat Chişinăul şi Bucureştiul cu tulburări şi secesiuni teritoriale.

Care-i problema?

Problema din care s-a aprins Moscova nu cred că sunt cele 100 milioane de Euro sau bursele româneşti pentru Moldova. S-au mai dat şi bani, şi burse. Problema cea mare este alta: micul trafic de frontieră cu România şi, mai ales, scoaterea sârmei ghimpate de la Prut. Şi nu pentru că «dincolo e NATO», după cum zic comuniştii, deoarece rachetele americane şi aşa pot trece graniţa, cu sau fără sârmă pe ea, problema e în detaşarea Moldovei de simbolurile sovietice de graniţă şi, prin asta, de un trecut în care poziţia Rusiei a contat non-stop. Moldova fără sârmă la Prut e o altă Moldovă, o Moldovă în lumea ei, ieşită din prizonieratul dogmatic în care nu mai contează vechile teorii identitare sovietice despre două popoare, două limbi, două istorii şi nici Pactul Ribbentrop-Molotov. Da, nu e simplu, mai ales pentru Moscova, care ţine foarte mult la aceste «creaţii simbolice» ale ei, mai ales la frontiera cu România. Dar asta-i viaţa. Iar lumea de dincolo de sârmă nu e doar România, ci o întreagă Europă, spre care, aşa cum remarca Băsescu în cadrul vizitei de la Cahul, R. Moldova nu are altă cale decât prin România. «Asta e geografia şi nu o putem schimba», zicea Băsescu.

Condiţia «cărnii de tun»

Avea nevoie Moldova de această «gură de aer» în relaţiile cu România? Întrebarea e mai mult decât retorică. Şi Moscova, care s-a opus permanent bunelor relaţii Bucureşti-Chişinău, înţelege exact, potrivit experţilor ruşi, că vizita lui Băsescu în R. Moldova este «trenul», trecut de mai multe ori prin gara Chişinău (şi tot de atâtea ori ratat), care are de data asta şansa să plece cu plinul. Şi atunci ce-i rămâne Moscovei, decât una din două: ori să arunce acest tren în aer, ori să-i deterioreze imaginea, zicând că-i «periculos». Ce-şi propune Moscova? Cităm din aceeaşi «Nezavisimaia Gazeta». Unu: «dacă vor fi formulate pretenții teritoriale față de R. Moldova și Ucraina, România va avea probleme la hotarul cu Ungaria (Transilvania) și Bulgaria (Dobrogea de Sud)» şi doi: R. Moldova se va confrunta cu «nemulțumiri în societate, în special la Bălți, în Găgăuzia și Taraclia».

Să lăsăm Bucureştiului, UE şi NATO Ardealul şi Dobrogea, iar în ce priveşte «speţzonele» filoruse din Basarabia, s-ar putea ca ruşii să fi încurcat anii. Poveştile cu «zisul» de la Moscova nu mai prind, ca în 1991-1992, nu că la Taraclia şi Comrat, dar nici în Transnistria, altfel soldaţii ruşi ar fi băut ceai la ei acasă. Da, declaraţiile başcanului M. Formuzal de-acum o săptămână că vizita lui Băsescu ar fi incitat spiritele în Bugeac sunt din acest context şi era de aşteptat să consune cu opinia experţilor ruşi. Formuzal, băiat bine crescut şi şcolit (ofiţer de carieră), a executat milităreşte ceea ce i s-a cerut. Dar nu cred că başcanul nu-şi dă seama că suntem în 2010 şi că găgăuzii nu mai sunt cei din 1991, cu atât mai mult bulgarii, care au avut curajul să renunţe la condiţia «cărnii de tun». Nici moldovenii şi nici ruşii care au trecut prin războiul din 1992, de-o parte sau alta a Nistrului, şi care au ajuns ulterior pe rol de cerşetori, nu-şi mai doresc ceea ce-a fost. Ar vrea Bălţiul să devină un Tiraspol pe dreapta Nistrului? Nu cred. Chiar dacă o vrea Kremlinul. Credeţi că Medvedev sau Voronin, Ţurcan, Panciuc, Formuzal, Smirnov sau Klimenko vor pune mâna pe arme? Sau copiii lor?

Rusia face Unirea

Moscova a avut la dispoziţie douăzeci de ani ca să-şi regândească relaţile cu Moldova. Şi de douăzeci de ani Kremlinul stă călare pe aceleaşi argumente: două limbi de stat, sunteţi moldoveni, limba nu vă e româna, simbolica naţională e una fascistă, Transnistria - pământ rusesc, Moldova - stat federal… România a avut şi ea acelaşi termen. A reuşit mai mult sau mai puţin decât Rusia? Nu mă apuc să pun note. Altceva vreau să zic, că Moscova şi-a calculat greşit relaţiile cu Bucureştiul în problemele R. Moldova. Zic problemele, pentru că R. Moldova are de 18 ani nu doar «problema transnistreană», aşa după cum îi place Rusiei să vehiculeze lucrurile, dar şi «problema Basarabiei», pe care aceeaşi Rusie o tace. Moscova şi Bucureştiul încă niciodată nu s-au aşezat, în această problemă, la aceeaşi masă. Sunt 20 de ani de când ne jucăm de-a statul, independenţa, suveranitatea, neutralitatea. Până când? Uite că Moldova nu mai vrea să rabde. Şi dacă se va întâmpla să plece Moldova spre România, meritul va fi al Rusiei. Să şi-l asume, fără să condamne şi să ameninţe Chişinăul sau Bucureştiul.

Sursa: zdg.md

3 comentarii:

Dragoş Galbur spunea...

Unirea - doar daca iese Romania din UE, iar asa cum Romania nu va iesi din UE niciodata, Unirea nu va avea loc niciodata !

Utopia spunea...

Ei cum sa spun, exagereaza pe alocuri autorul articolului. Ce fel de conditii pot exista pentru unire?! Hai, lasati-ma, e o utopie unirea asta a voastra. Cautati-va de treaba oameni buni !

Macari Adrian spunea...

Istoria e in contunua miscare... UNIREA e aproape!

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: