Șacalii Basarabiei moderne

27 februarie 2011

Apocalipsa politicii moldoveneşti e în toi.
Ca un vulcan, aceasta s-a dezlănţuit cu o forţă bicisnică, de nestăvilit, iar lava-i vehementă promite să ne îngroape-n uitare pe toţi.
Şacalii nu stau nici ei în espectativă.
 Deja au împărţit R. Moldova  în sfere de influenţă, de la Naslavcea pîn-la Giurgiuleşti.
Doar eu mai sunt optimistul şi preafericitul pulpei mioritice de plai dezgolit.
Fiindcă, nu se ştie de ce, pe Vlad Filat îl iubesc.
Fiindcă, nu se ştie, deocamdată, pentru ce, pe Vlad Plahotniuc îl ador.
Şi nu ştiu doar pe care să-l aleg dintre cei doi?
Scriu unii, zic alţii că această gubernie zi de noapte şi noapte de zi intră galop în multele buzunare ale unui om, cel mult, doi, şi numai Ghimpu se ţine continuu de bancuri şi rîde fără oprire.
Prietenul meu Filat a ştiut şi-n 2009 că şefii de Agenţii de Stat au salarii cosmice, dar într-o clipită a închis ochii. Pentru un timp, bineînţeles.
I-a deschis abia acum.
De ce abia acum, ştie doar Bodiu şi Volniţchi.
Prietenul meu Filat avea informaţii despre planul prietenului meu Plahotniuc versus Moldtelecom încă din decembrie 2010, dar şi-a bătut joc necreştineşte de cetăţenii lăsaţi în voia PD-ului, ocupînd rînd după rînd pentru a semna contracte diabolice  noi cu eternul furnizor de minute poleite cu aur, şi abia acum a intervenit.
De ce abia acum, ştie doar Bodiu şi Volniţchi.
În Basarabia jocul de-a comunismul e în toi.
Jocul de-a guvernarea—-şi el!
Cochetăria cu  Voronin n-are sfîrşire.
După PD, care a cochetat cît a vrut şi-a obţinut, prin şantaj, zice-se, mai mult decît şi-a dorit, iată că şi PLDM-ul prietenului meu Filat cochetează pe faţă cu Voronin şi gherila lui, contrar lozincilor electorale , şi obţine, PLDM-ul, desigur, tot ce nu şi-a dorit nici …în vis.
Vă mai amintiţi de anul 2004?
După ce-a recîştigat la cărţi Basarabia, prietenul meu Vlad Voronin, chiar a doua lună a transferat Moldtelecom-ul de la Banca de Economii la Fincombank.
Atunci a protestat puţina presă liberă, compusă din ProTv, Jurnal de Chişinău, Timpul şi Ziarul de Gardă. Poate-a mai fost cineva.
Peste o lună însă Moldtelecom a revenit la…Banca de Economii.
Iată că un alt prieten de-al meu, altul decît Filat şi Voronin, cutează şi preia aceleaşi scenarii piratereşti, comuniste şi, totuşi, democratice, glăsuie cetatea, adică transferă  rapace avuţia statului , pe căi absolut legale, dintr-un buzunar în alt buzunar.
Recunosc, cu mîna pe carnetul de nemembru PCRM, PLDM şi PD, că nu sunt extraterestru.
Nu sunt  ÎNCĂ!
—Pentru că numai extratereştrii pot majora tarifele la Moldtelecom, după nici două luni de venire la  guvernare şi de doar…5 ori! (În cazul cînd Moldtelecom, obţinînd numai în 2010 un venit de 1 mlrd lei, ar fi trebuit să mai şi micşoreze tarifele, nu alta.)
—Pentru că doar deputaţii moldoveni pot stabili înlesniri unice de 60 mii lei şi cîte-un salar lunar de 10 mii lei pentru ex-miniştriii şi ex-deputaţii eliberaţi înainte de termen din slujba la-mpăratul, prin dizolvarea Parlamentelor şi Guvernelor de orice culoare politică.
Şi aceste achitări pot continua la nesfîrşit, pînă la găsirea unui loc nou de muncă, mai bine plătit decît precedentul şi integral acceptat de demnitarii disponibilizaţi.
Însărăcită la culme,  biata noastră Basarabie  se sufocă, iar Ghimpu pupă non-stop  toate fetele liberale de ziua Dragobetelui, ia la danţ toţi parlamentarii, nu se mai opreşte din spus bancuri şi din cîntatul la saxofon…
Un Bill Clinton al nostru!
Maria Postoică şi Violeta Ivanoff  nu mai pot suporta atîta extaz şi dau drumul…protestelor inimii…direct la ieşirea din Palat.
Filat, ştiindu-le instrumentul muzical preferat, a părăsit subit ţara, dar aceasta nu se pierde fără el, fiindu-i rapid preluate atribuţiile guvernamentale de către …preşedintele-Lup.
Luptei între şacali i-a fost dat startul.
Şi numai PL ca şi cum nici n-ar exista.
Plahotniuc , după Filat, declară că  dedică salariul său unei familii cu 5 copii, tot Mărinimia Sa afirmă exaltat, între sîinii ProTV-ului, că dedică şi statului ceva , ceva ce înseamnă 250 mii lei pentru renovarea  biroului…său de prim-vice-preşedinte de… ţară.
Oare contra cărei sume va dedica lui Medvedev, Ianukovici  sau  Băsescu Republica Moldova, cu Filat cu tot, în vecii vecilor?
Fără Amin, evident, fără Amin!
Uşor de scris, greu de realizat.
Din cauza lui Filat.
Întreprinderea Călăraşi-Divin, obiect de patrimoniu, a fost donată lui Lujkov şi madamei lui, T. Baturina, în semn de omagiu frăţesc—-şi nici un protest!
Plahotniuc traversează, iar din greşeală, pe contrasensul bunului-simţ—şi nici o pedeapsă!
Danu Balan vrea să fie preşedintele R Moldova, ca reprezentant al PL-ului prin tatăl său, M. Balan, ex-consilier prezidenţial, actualmente ambasador—–şi nici o mirare!
E cel mai tare pentru aşa post, zice tanti Ludmila, mama vendetei.
De ce nu şi Pavel Stratan?
De ce nu şi Pavel Turcu? -mă întreb.
De ce nu şi Maia Laguta?
Atunci vom avea, în sfîrşit, şi noi un alt viitor!
 Fără cei 3 lideri lălăiţi ai PD-ului: Lupu, Lazăr şi Lahotniuc, fără marii favoriţi ai privatizărilor din 2011: Căile Ferate( PL), Air Moldova(PLDM), Giuvaer(PD), Moldtelecom(PD),  Banca de Economii(PLDM), RED-urile(PD)…
Şi astea în cazul cînd Belgia are un Telecom de Stat, profitabil şi cu tarife de zeci de ori mai mici ca pe la noi, latifundiarii ce suntem.
Şi astea în cazul cînd multe ţări europene dezvoltate  nu se dezic de companiile aeriene, de transportul  feroviar  şi întreprinderile energetice de Stat…
De ce să nu privatizăm de-acum şi Vămile, şi Spitalele, şi Poliţia, şi Procuratura, şi Judecătoriile, şi Scolile, şi Grădiniţele chiar?
Recent, cei 3 lideri PD au căzut  la pămînt  dintr-o lovitură a boxerului Filat.
Una singură.
De la un singur boxer.
Care a şutat şi-a plecat.
 Nici măcar nu s-a uitat în urmă.
Atroce  şi nemilos boxer!
Acum va urma răspunsul boxerului Lahotniuc?
Sau al colonelului de KGB Lazăr?
 De frica lor, oare, Filat a semnat în zi de duminică petiţia şi-a zbughit-o cu tot cu familion tocmai în Elveţia?
Pe-o săptămînă?
…E frig, dar neamul Basarabiei, cît a mai rămas, de la mic la mare, cîntă neîncetat.
E drept că, deocamdată, numai în gînd, cîntă noul imn Eurovision Song Contest, care sună aşa: Mama lor de Plahotniuci,/De Filaţi şi Ghimpi baistruci,/Pun Moldova pe butuci! ( A se repeta după dorinţă şi posibilităţi, pînă la istovire).
La nunţi, cumetrii şi înmormîntări, acesta e şlagărul nelipsit.
Basarabia cîntă şi Ghimpu dansează, dansează de rupe pămîntul şi pupă din mers toate fetele, pe rînd, desigur, şi se leagănă cu ele, pe rînd, desigur, într-un pat improvizat sub Arcul de Triumf Bărbătesc al capitalei.
Se leagănă şi se dezlănţuie împotriva presei libere şi, chipurile, ma-ni-pu-la-toa-re.
Doamne, Fereşte, să fiu eu ca voi, mai bine mor decît să fiu ca voi, ziariştii, tună el, în loc să ia şi fetele din Presă la sărutat, legănat şi…
Ghimpu îşi doreşte, mai mult ca Al. Tănase, debarcarea urgentă a lui Muruianu din tronul Curţii Supreme de Justiţie şi se autoinstalează în locul acestuia pe post de duşman al Presei libere şi ma-ni-pu-la-toa-re, zice el.
Zice Ghimpu sau tace—Totuna, oricum nimeni în Parlament demult nu mai ţine cont de Domnia Sa şi de PL, inclusiv.
…E-un frig apocaliptic peste Basarabia,  şacalii caută nestingherit prăzi, noi şi voluptuoase prăzi, iar Filat, prin vice-godacul său boxează şi-n Alianţă, cu doamne cu tot, sărutîndu-se şi el,  cu comuniştii, în plină şedinţă parlamentară!
42+ 32=74 de săruturi reciproc avantajoase.
PL şi PD văd  şi nu cred …ce văd!

Lupu avan s-a revoltat, Plahotniuc brusc s-a gripat, Filat în Elveţia a emigrat, iar junele politician Godea şi cu strămoşul politruc Voronin frenetic se tot acuprind.

Un vals mai tandru n-a ştiut planeta!

Şi nici şacali mai bravi n-a întîlnit!

Asta da Moldovă fără Voronin!

Asta da Moldovă fără comunişti!


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: