Eschipolos sau Glyboke – satul de unde incepe Valul lui Traian care acopera tot Bugeacul, pana in Republica Moldova, la Cahul. O amintire a vremurilor de demult, marcata in plin camp cu o piatra inscriptionata ruseste “Troianov Val”. Fortificatiile antice au disparut cu sute de ani in urma, au ramas doar oamenii care vorbesc o mostenitoare a limbii Imperiului Roman. In rest tristete. La Eschipolos am trait unde adevarat soc.
Pe malul lacului Sasâc se gaseste cimitirul satului Eschipolos. Partea mai noua a cimitirului este ingrijita, cu alei trasate drept si cruci proaspat vopsite. Spre malul lacului balariile se ridica pana la brau, inconjurand sute de cruci de piatra. Descalcindu-ne cu greu dintre balarii, putem citi pe cruci anii in care au fost ridicate: 1704, 1802, 1774… Perioada in care Bugeacul nu intrase inca sub stapanirea Imperiului Tarist. Pe unele cruci putem deslusi limba româna, scrisa cu chirilice: “Aici zace robul lui Dumnezeu…”
Multe din aceste cruci stau chiar pe buza rapei ce margineste lacul Sasâc, la mai putin de un metru de ea. Coboram pe o cararuie stramta si abrupta pentru a vedea ce nu se mai poate vedea nicaieri. Apele lacului, dupa lucrarile de indiguire din perioada sovietica, au inceput sa sape adanc in mal si au scos la iveala cosciugele si oasele celor inmormantati aici acum trei sute de ani.
O priveliste socanta: din rapa de pe marginea lacului ies la iveala scanduri putrezite si oase albite de vreme si spalate de ploi. Dupa insciptiile de pe cruci toti cei inmormantati aici sunt români. Ici si cole ies din pamant coaste, coloane vertebrale si femure inconjurate de scandurile sicrielor, deasupra carora se zaresc crucile din cimitir. Românii din Ucraina nu au liniste nici macar dupa moarte.
Indiferenta autoritatilor este una criminala: ce nu pot face cu mana lor lasa pe mana naturii. Incet, incet vor disparea pana si cimitirele românilor, care atesta ca in urma cu trei sute de ani nici nu putea fi vorba de ucraineni pe aceste pamanturi. Crucile de piatra inscriptionate româneste constituie cea mai buna dovada a etniei vechilor locuitori ai regiunii. Oamenii care au trait, au muncit pe malul lacului Sasac in anii 1700 si care vorbeau româneste.
Urmele lor, fara indoiala, vor fi sterse de pe fata pamantului cu un buldozer in urma unei decizii raionale sau regionale, asa cum au fost demolate bisericile din sate. Unde au fost români aici? – se vor intreba istoricii, dupa ce crucile de la Eschipolos vor disparea sau vor avea inscriptii sterse, asa cum se intampla cu monumentele ridicate in memoria soldatilor români din Primul Razboi Mondial.
Cimitirul de la Eschipolos descrie in cateva imagini situatia românilor din regiunea Odesa: adanc infipti in aceste pamanturi, oamenii incearca sa reziste din rasputeri, insa o forta enorma ii zdrobeste, ii arunca in laturi si le sterge identitatea.
Cosciugele si oasele românilor de la 1700 nu au vrut sa iasa la suprafata, au fost scoase din pamant de o interventie sovietica asupra lacului Sasac. Dar nici democratia, venita dupa 1991, nu a facut nimic pentru salvarea lor.
Pentru nationalismul ucrainean este mai bine ca amintirea românilor sa dispara de la Eschipolos. Si, in general, este mai bine pentru autoritatile ucrainene sa dispara orice fel de urma a românilor din regiunea Odesa.
Precum in cimitirul de la Eschipolos, in intregul Bugeac pot fi gasite urme ale românilor: scoli, monumente, biserici, cladiri construite de români – dominate insa de masivele constructii sovietice, rase de pe fata pamantului de buldozere, aruncate in aer cu dinamita, cuvintele românesti sterse din spatiul public.
Langa Eschipos se gaseste o alta marturie a furiei anti-românesti din aceasta regiune: Manastirea Schimbarea la Fata, ctitorita in anul 1909 de ciobanul român Marin Sozon. In anul 1960 a fost inchisa de sovietici si transformata in sanatoriu TBC, iar in anii 80 a fost dedicata tratamentului alcoolistilor. Biserica manastirii a functionat in toata aceasta perioada drept bucatarie si cantina pentru sanatoriu. Acum manastirea a fost redeschisa – insa limba româna aproape a disparut de aici. Stareta manastirii este din Republica Moldova si vorbeste româneste, insa preotul vorbeste si slujeste in rusa.
Manastirile au fost intotdeauna locuri in care a fost pastrata si aparata identitatea românesca. La Eschipolos – Glyboke acest lucru este pe cale sa dispara. Desi cei 1400 de locuitori ai satului vorbesc toti româneste, cursurile de la scoala din sat se tin in limba rusa. Limba româna se preda doar doua (2) ore pe saptamana, iar cursurile sunt facultative. Asimilarea copiilor merge in forta aici, ca in orice alta parte a Bugeacului.
Biserica din sat a fost demolata in anul 1945 si pe locul ei au fost facute terenul de sport si closetul noii scoli construite de sovietici. La Eschipolos s-a pastrat si vechea cladire a scolii, construita de «români», insa a fost transformata in brutarie.
Orice urma a românismului este destinata disparitiei in Ucraina.
George Damian, Cătălin Florințiu Vărzaru
(Sursa textului: Românii din Bugeac pe cale de disparitie, Centrul de Studii pentru Resurse Romanesti, Bucuresti, 2010)
Foto: Oase iesind din rapa lacului Sasâc.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: