Basarabia sub robie rusească

29 august 2012


“Istoria Românilor – paginile sunt durerea sufletească, cuvintele sunt lacrimi”


                                                Vitalie Ciugureanu


Războiul ruso-turc din anii 1806-1812 s-a încheiat cu pacea de la București. În cadrul negocierilor, nu s-a ținut seama de drepturile poporului român și de realitățile etnice. Moldova lui Ștefan cel Mare, a fost împărțită în două părți, granița dintre cele două imperii - turc și rusesc, fixându-se pe Prut.

Prin acest tratat partea cea mai bogată, mai mult de jumătate din suprafața Moldovei a fost luată de ruși.

La început, Rusia a acordat Basarabiei o largă autonomie. A fost menținută împărțirea administrativă teritorială românească; stema Basarabiei păstra însemnele vechi; s-a asigurat “Basarabiei respectarea vechiului caracter național”, provincia era administrată de Sfatul Obștesc, format din boieri basarabeni; Biserica Basarabiei se bucura de aceeași largă autonomie, școlile și cultura își continuau tradițiile românești, se tipăreau cărți în limba română, care era limba oficială în toate instituțiile.
După o scurtă perioadă de autonomie, rușii au demarat acțiunea de deznaționalizare a românilor din Basarabia. Treptat, acțiunea lor s-a amplificat, a cuprins tot mai multe planuri ale vieții, iar apoi a devenit tot mai insistentă și agresivă. În 1812, în Basarabia, românii constituiau peste 80% din populație. Pentru a dilua elementul românesc între Prut și Nistru, autoritățile ruse au colonizat acest spațiu cu diferite neamuri. Partea sudică a Basarabiei a fost colonizată cu ucraineni, ruși, găgăuzi și bulgari; ținuturile Ismail și Cetatea Albă au fost colonizate cu cazaci.
În timp ce Basarabia se coloniza masiv cu străini, basarabenii erau risipiți prin diferite regiuni îndepărtate ale Imperiului Rus: pe fluviile Volga și Amur, Caucaz, Siberia. În Basarabia, treptat, funcționarii români au fost înlocuiți cu funcționari ruși dintre cei mai hrăpăreți și compromiși.
Cu toate acestea românii rezistau. După un timp destul de îndelungat, autoritățile țariste au constatat că în pofida colonizării, Basarabia își păstraseră în continuare caracterul ei românesc. Prin urmare s-a recurs la rusificarea completă a școlilor moldovenești. Astfel școlile din Basarabia au devenit adevărate mijloace de deznaționalizare, motiv pentru care mulți români le refuzau (pe de o parte a fost bine, că nu erau rusificați, pe de altă parte a fost rău că rămâneau inculți – C.V.).
Un mare număr de români nu aveau posibilități să se instruiască din cauza poverilor și nedreptăților ce apăsau asupra lor. Acțiunile țarismului în domeniul învățământului au provocat un dezastru național. Dintr-o sută de moldoveni numai 10 știau carte; pe când dintr-o sută de ruși știau carte - 40. Cifrele acestea arată cât de vitregă era stăpânirea rusească față de moldoveni.
Situația a ajuns până acolo, încât basarabenilor, după cum spune Ion Nistor, “rușii le răpise și dreptul de a se ruga lui Dumnezeu în limba lor”.
Lupta pentru rusificarea românilor din Basarabia a fost foarte complicată și s-a desfășurat pe toate planurile vieții. Constantin Kirițescu concentrează într-o pagină de sinteză situația dramatică la care s-a ajuns în Basarabia prin acțiunea rusească de deznaționalizare a românilor basarabeni: “Continuitatea românească sufletească fu cu totul suprimată. Nici o școală românească nu mai era admisă; limba românească fu izgonită cu totul din administrație și din școală și din Biserică. Orice legătură culturală cu România fu cu brutalitate tăiată. La Prut se ridica un zid înalt și gros. Rușii săpau tot mai adânc prăpastia ce trebuia să despartă sufletele înrudite. Frații nu se mai vedeau, nu se mai auzeau și ÎNCEPEAU SĂ NU SE MAI CUNOASCĂ !!!
Școala și Biserica sunt cele două pârghii de rusificare a populației românești. Școala lucrează mai mult la oraș, Biserica mai mult la țară. Limba română e arătată ca limbă foarte grea, barbară, improprie culturii. Cu ajutorul școlii, rușii au reușit să rusifice aproape cu desăvârșire pătura cultă și înstărită din Basarabia. Era singurul mijloc pentru orășean ca să-și apere și să-și sporească averile, să-și facă o carieră.
Biserica n-a reușit să facă același lucru la țară. Poporul românesc a rămas intact în firea, limba și obiceiurile sale. Conștiința românească s-a păstrat latent în sufletul țăranului. Acesta a continuat să vorbească vechea limbă a cronicarilor moldoveni.

În acest haos a apărut în arena luptei naționale doctorul Daniel Ciugureanu. Cunoscând presiunile la care au fost supuși românii și faptul că mulți oameni din păturile superioare, pentru a-și putea realiza interesele personale, au făcut concesii rușilor și s-au îndepărtat de neamul românesc (nu vi se pare că e un “déjà-vu”? - C.V.), Ciugureanu se declară reprezentantul țărănimii, rămasă constantă românismului.




Daniel Ciugureanu - Prim-ministru Întregitor al Basarabiei cu România în 1918

În contextul de rusificare totală a vieții românești din Basarabia, când unii oameni credeau că Basarabia se scufundă în pierzanie pentru totdeauna, a apărut eroica generație a Unirii, care a salvat-o. S-au ridicat atunci moldovenii din Basarabia în marea lor majoritate din această parte a țării și nimeni nu le-a mai putut zădărnici înfăptuirea mărețului ideal. Din mulțime s-au desprins câțiva fruntași ai luptei – Daniel Ciugureanu, Pantelimon Halippa, Ion Pelivan, Constantin Stere, Ion Buzdugan și alții. Ei s-au constituit într-un grup de lideri, iar poporul, deșteptat și descătușat, i-a urmat și astfel s-a săvârșit minunea neprevăzută și neașteptată prin actul de Unire din 27 martie 1918, căreia i-a urmat Bucovina și apoi Transilvania. Rolul cel mai important în această luptă l-a avut Daniel Ciugureanu.
Deci conștiința națională românească n-a putut fi ucisă timp de un veac de robie. Ea a fost numai adormită. Deșteptarea a venit odată cu generația Unirii.

Regimul țarist rus a fost foarte crud cu populația băștinașă a Basarabiei. Dar totuși rușii nu și-au permis atunci să ucidă moldovenii basarabeni. Au fost strămutați multe familii, dar nu au fost ucise. Adevărata campanie de deznaționalizare, de distrugere a identității basarabenilor și de exterminare a poporului român a avut loc după anul 1940.
Deportările în masă, foamea organizată, omorurile în masă, exproprierile de pământ, schimonosirea numelui și prenumelui al cetățenilor, interzicerea limbii române și a alfabetului latin, rusificarea totală și spălarea la creier, dezmembrarea teritoriului Basarabiei - acestea sunt calvarurile monstruoase prin care a trecut Basarabia și populația băștinașă pe timpul Imperiului sovietic-bolșevic rus.



Memorialul Dedicat Victimelor Ocupaţiei Sovietice,
inaugurat la Tunari, România pe 30.06.2012


2 comentarii:

Anonim spunea...

respect pentru cei ce apreciaza justa valoare a faptului


















Anonim spunea...

"Sute de ani românii au fost, cel puţin indirect, stăpâniţi de turci; niciodată, însă, în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuţiune limba şi naţionalitatea română. Oriunde românii au căzut sub stăpânire directă sau indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice". MIHAI EMINESCU

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: