Filat şi Lupu le-au urat găgăuzilor succes în limba rusă

31 octombrie 2012


La Comrat a avut loc şedinţa Adunării Populare a Găgăuziei, la care au participat reprezentanţi ai puterii centrale: prim-ministrul Vlad Filat, spicherul Parlamentului, Marian Lupu, consilierul preşedintelui, Vasile Sturza. Filat şi Lupu au rostit discursurile lor în limba rusă, urînd succese în muncă aleşilor din autonomie, după ce au părăsit sala de şedinţe, scrie noi.md

Noilor deputaţi le-au fost înmînate mandatele şi ei au depus jurămînt. De asemenea, ei au creat comisia pentru alegerea preşedintelui Adunării Populare, în care au intrat Gheorghi Morari, Ivan Karadja şi Semion Dragan. A fost anunţată pauză, după care deputaţii au purces la alegerea preşedintelui, pentru care au fost înaintate trei candidaturi: Gheorghi Leiciu, Feodor Gagauz, Dmitri Constantinov.

Amintim că, pe 11 octombrie, Curtea de Apel de la Comrat a validat rezultatele turului doi al alegerilor. Deputaţi ai legislaturii a V-a au devenit 25 de independenţi, 7 reprezentanţi ai Partidului Comuniştilor, 2 – liberal-democraţi şi un socialist. În noua legislatură a intrat o singură femeie – Natalia Şoşeva.
Pentru desfăşurarea celor două tururi de alegeri din 9 şi 23 septembrie au fost cheltuite 1,6 mil.lei, deşi au fost alocate 2,2 mil.lei.

Omagiu pentru apostolii românismului din Basarabia - Ion şi Doina Aldea Teodorovici

30 octombrie 2012


La împlinirea a 20 de ani de la dispariția militanţilor pentru unirea Basarabiei cu România, Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, grupul „Faptă nu Vorbă", componentă a Platformei Civice Acțiunea 2012, a adunat la monumentul lui Ştefan cel Mare din Chişinău tineri cu flori şi lumânări, după care, cu cântece şi tricoloare s-au deplasat la monumentul cuplului Aldea Teodorovici de pe strada A. Mateevici.

În Republica Moldova vor fi deschise 14 secţii de votare pentru alegerile din România




În Republica Moldova vor fi deschise 14 secţii de votare pentru alegeri în Parlamentul României care vor avea loc la 9 decembrie curent, informează UNIMEDIA cu referire la un comunicat de presă remis de Ministerul român de Externe.

Astfel numărul secțiilor de votare care vor fi deschise pe teritoriul Republicii Moldova pentru alegeri legislative va coincide cu numărul secțiilor deschise pentru referendumul din 29 iulie.

UNIMEDIA reamintește că Guvernul României a fixat pentru 9 decembrie alegerile parlamentare. Precizăm că la începutul lunii iulie Ministerul de Externe din România a anunțat că va reduce drastic numărul de secţii de votare din străinătate, deschise pentru referendumul din 29 iulie curent.

În cazul Republicii Moldova până la 5, fapt care a stârnit nemulțumiri în rândul cetățenilor români care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova. Ulterior însă numărul secțiilor de votare a fost suplimentat până la 14.

Tiraspolul nu are de gând să întoarcă Chișinăului arhiva KGB



”Arhiva KGB-ului este la noi (la Tiraspol, - n.r.) și nu avem de gând s-o întoarcem Chișinăului”. Declarația a fost făcută de pretinsul ministru al securității din Transnistria, Vladislav Finaghin pentru publicația rusă Nezavisimaia Gazeta, transmite UNIMEDIA.

Comentariul lui Finaghin vine după ce săptămâna trecută Parlamentul de la Chișinău a votat crearea unei comisii care va avea drept scop să examineze situaţia dosarelor Comitetului Securităţii de Stat (KGB) din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. 


Între timp, o sursă din Parlamentul Republicii Moldova a presupus că „arhivele în cauză ar putea deveni subiectul negocierilor între Chișinău și Tiraspol”. Partea moldovenească ar putea propune în schimbul restituirii arhivei, susținerea economică a regiunii, inclusiv neîmpiedicarea construirii unui aerodrom internațional de pasageri lângă Tiraspol

20 de ani fără Ion și Doina Aldea Teodorovici

29 octombrie 2012


Astăzi s-au împlinit 20 ani de când Doina şi Ion Aldea-Teodorovici au plecat la cele veşnice! Cunoscuţii interpreţi care au cântat pentru milioane de oameni rămân vii în amintirea celor care i-au iubit.

Doina şi Ion Aldea-Teodorovici au militat pentru unirea Basarabiei cu România. Au optat pentru revenirea la limba română și grafia latină.

Soții Ion și Doina Aldea Teodorovici sunt primii care în anii ’90 au cântat despre limba română şi Eminescu, pe care l-au reintrodus astfel în cultura din Republica Moldova.

Parlamentul a declarat anul 2012 drept Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici.

Doina şi Ion Aldea-Teodorovici şi-au pierdut viața într-un teribil accident care s-a produs în noaptea de 29 spre 30 octombrie, în 1992, în apropiere de localitatea Coşereni, din România. Artiştii au susţinut sute de concerte pe scenele de la Chişinău, dar şi în faţa soldaţilor moldoveni, în timpul conflictului armat de pe Nistru.

Artiştii şi-au riscat atunci viata, cântând la doar câteva sute de metri de trupele militare ruse. Simboluri ale Renaşterii Naţionale, Doina şi Ion Aldea-Teodorovici au elogiat în piesele lor limba română şi valorile neamului, fiind unii dintre făuritorii podului de flori dintre Basarabia şi România, în 1990, scrie jurnal.md

25 octombrie: Ziua Armatei Române

25 octombrie 2012

În fiecare an, pe 25 octombrie, se sărbătorește Ziua Armatei Române, aniversându-se victoria finală pentru eliberarea Transilvaniei de Nord de sub ocupaţia horthystă (25 octombrie 1944). Sărbătorirea Zilei Armatei române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959.

La 12/24 noiembrie 1859, Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83, al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, este înființat Statul Major General. Bazele moderne ale constituirii și consacrării Forțelor Terestre pot fi plasate în timp din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Aviația militară română a luat ființă în anul 1910 datorită colaborării societății civile cu Ministerul de Război, iar primul avion militar de concepție și construcție românească, proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu și realizat la Arsenalul Armatei, a zburat la 17 iunie 1910. După Unirea Principatelor Române, în anul 1859, s-a acționat pentru contopirea flotelor din Moldova și Muntenia și organizarea unei structuri navale unitare ce s-a numit Corpul Flotilei. Prima flotilă militară a statului român a avut în compunere 6 salupe-canoniere și era dispusă în 6 baze, în porturile Chilia, Ismail, Galați, Brăila, Giurgiu și Calafat.

Evenimentul de pe 25 octombrie a fost marcat și în capitala Moldovei, Iași, cu o serie de acţiuni în Cimitirul „Eternitatea“. Ceremonialul militar a început la ora 10.00 în cimitirul „Eternitatea“ la Monumentul Eroilor Români din cel de-al doilea Război Mondial. Evenimentul a cuprins instalarea Gărzii de Onoare, intonarea Imnului Naţional al României, alocuţiunile rostite de autorităţile locale, depuneri de coroane şi defilarea Gărzii de Onoare.

Un monument dedicat eroilor români va fi inaugurat la Oranki, Rusia

24 octombrie 2012

La cimitirul militar din regiunea Nijnii Novgorod, Federația Rusă, a fost inaugurat un monument comemorativ dedicat prizonierilor români care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial și au murit în lagărul „Oranki 74”.

Conform documentelor, la cimitirul de la Oranki sunt înmormântaţi 475 de prizonieri români.

Marșul UNIRII la București [VIDEO]

22 octombrie 2012

Cca 3000 de persoane au participat la Marșul pentru Unire din București, desfășurat astăzi, 21 octombrie. Manifestația s-a încheiat cu semnarea unei serii de revendicări, grupate sub genericul „Pactul pentru Basarabia”, informează UNIMEDIA cu referire la un comunicat al Platformei „Acțiunea 2012”.


Unioniștii, care purtau veste albastre, galbene și roșii au format un tricolor viu, de la Piața Victoriei până la Piața Operei. Participanții au solicitat Unirea cu Republica Moldova, garantarea securității teritoriului basarabean de către statul român, acordarea cetățeniei române în mod automat, crearea spațiului economic comun și alte revendicări de ordin economic, educațional, instituțional și legislativ.


Demonstrația s-a desfășurat fără incidente, fiind supravegheată de Jandarmeria Română.


,,Mii de oameni au ieşit în stradă la Chişinău pentru Unire. Am considerat că ţine de datoria noastră să facem acelaşi lucru. Aşteptăm reacţia candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie”, a declarat Marius Lulea, copreşedintele Platformei Civice “Acţiunea 2012”.

Pactul, semnat de peste 30 de organizații nonguvernamentale din diasporă, va fi înaintat candidaților la alegerile parlamentare din 9 decembrie.







sursa: unimedia.md

Rusia livrează armament în regiunea transnistreană

17 octombrie 2012

Rusia îşi modernizează armata dislocată în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Ministrul Apărării de la Chişinău, Vitalie Marinuţa, a declarat, pentru Publika TV, că Moscova livrează în regiunea transnistreană nu doar camioane militare, ci şi armament. Potrivit ministrului, un astfel de echipament militar nu este necesar în cadrul misiunii de menţinere a păcii.
Marinuţa a menţionat că în regiune au loc aplicaţii militare, după noi scenarii, în care sunt implicaţi atât militari ruşi, cât şi transnistreni. De asemenea, ministrul Apărării şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la lucrările de modernizare a Aeroportului din Tiraspol. 

"S-au introdus în regiune nu doar automobile, ci şi alte tipuri de armament. Se atestă o încercare atât a forţelor separatiste, cât şi a Federaţiei Ruse de a include în scenariile de desfăşurare a aplicaţilor de menţinere a păcii operaţiuni de debarcare sau atacuri de pe apă", a menţionat Marinuţa.

De menţionat că Rusia menţine un batalion de infanterie motorizat în regiune, în cadrul Forţei comune de menţinere a păcii, dar şi un număr de militari care păzesc câteva depozite de muniţie din perioada sovietică. Reprezentantul special pentru Transnistria al Kremlinului, Dmitri Rogozin, a anunţat, anterior, că militarii ruşi din cadrul forţei de menţinere a păcii din Transnistria vor primi armament nou, în conformitate cu planul de reînarmare a forţelor armate ruse.
Totodată, delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control a cerut explicaţii de la colegii săi ruşi cu privire la livrarea către regiunea transnistreană a 20 de camioane "Ural 4320". Membrii CUC spun că nu au fost anunţaţi de livarea celor 20 de camioane de teren de mare tonaj. 
sursa: publika.md

Pe 21 octombrie toți românii se adună la BUCUREȘTI

16 octombrie 2012


De la lansarea Acțiunii 2012, curentul unionist a început să capete o vizibilitate mult mai mare.
Unirea face puterea – nu este doar un simplu dicton, ea se reflectă într-o coaliție care reunește peste 30 de asociații civice. Un aport important în acest sens l-a avut și crearea Consiliului Unirii și a altor inițiative unioniste.
În 2012, când se împlinesc 200 de ani de la primul rapt al Basarabiei, românii de pe ambele maluri ale Prutului au reamintit tuturor că cele două state românești există nu
mai vremelnic pe hartă despărțite, singurul lucru veșnic fiind neamul românesc.
După ce, în mai multe rânduri, mii de oameni au cerut UNIREA pe străzile Chișinăului, e timpul ca bucureștenii să facă treptat același lucru.
Prima încercare importantă:
DUMINICĂ, 21 OCTOMBRIE, ora 14.00, PIAȚA VICTORIEI.

SCOP
Singura cale pentru realizarea unirii celor două state românești este crearea unei mase critice numeroase și neafiliate politic pentru a determina schimbări consistente în această direcție.
OBIECTIVE
Marșul din 21 octombrie își propune:
- sensibilizarea clasei politice centrale prin redactarea și prezentarea în timpul marșului a unui PACT PENTRU BASARABIA, care va fi trimis spre semnare tuturor candidaților la alegerile din 9 decembrie, indiferent de partid;
- răspândirea mesajului unității naționale, prin intermediul presei care se va afla la eveniment;
- menţinerea constanței în acțiunile stradale desfășurate.
REGULI DE DESFĂȘURARE
Participanții sunt rugaţi să:
- nu poarte alt simbol în afară de tricolorul românesc;
- asculte indicațiile primite prin sistemele de sonorizare din partea organizatorilor;
- primească semnul distinctiv din partea organizatorilor și să-l poarte cât timp este necesar ca mesajul spectacolului pregătit să fie transmis;
- să nu creeze vreun incident de natură să prejudicieze imaginea marșului pașnic.

TRANSPORT DIN ALTE LOCALITĂȚI
Din majoritatea localităților românești punem la dispoziție metode mai ieftine de a ajunge la București.
LOCALITATE – PREȚ DUS/ÎNTORS
Alba Iulia – 40 RON
Bacău – 40 RON
Bârlad – 35 RON
Botoșani – 40 RON
Brașov – 40 RON
Buzău – 20 RON
Călărași – 20 RON
Chișinău – 300 MDL
Cluj – 40 RON
Focșani – 30 RON
Galați – 35 RON
Giurgiu – 15 RON
Iași – 40 RON
Pitești – 15 RON
Ploiești – 10 RON
Râmnicu Vâlcea – 30 RON
Sibiu – 40 RON
Suceava – 40 RON
Târgoviște – 15 RON
Târgu Mureș – 50 RON
Tecuci – 35 RON
Urziceni – 10 RON
Vaslui – 35 RON
Înscrierile se fac la: http://actiunea2012.ro/adeziuni
*Daca ești dintr-un oraș care nu apare în această listă, dar totuși ți-ai dori să participi la marș, contactează-ne să îți oferim cea mai bună soluție.
DACĂ NU PUTEȚI VENI LA MARȘ
- trimiteți personal unul sau mai mulți cunoscuți care să participe în locul vostru;
- ajutați financiar o parte din transportul persoanelor care vin din alte localități;
- distribuiţi tuturor prietenilor evenimentul de pe Facebook, afișul și clipurile video de promovare

Naționaliștii ucrainieni vor interzicerea simbolurilor comuniste, după exemplul Republicii Moldova

11 octombrie 2012

Naţionaliştii de la partidul Svoboda (Libertate) au anunţat prin vocea liderului formaţiunii că doresc interzicerea simbolurilor comuniste în Ucraina, după exemplul Republicii Moldova. Ambele state au făcut parte din defuncta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste.
„Acum câțiva ani Președintele Republicii Moldova a fost un comunist iar acum ei interzic simbolurile comuniste. Doar gândiți-vă la faptul acesta: chiar și moldovenii vor progresa în curând, așa cum a făcut-o Polonia, Republica Cehă și statele baltice. În Polonia oficial sunt interzise două ideologii, cea nazistă și cea comunistă. Doar Ucraina, cu regimul lui Ianukovici la putere și comuniștii în funcții guvernamentale, bate pasul pe loc”, a declarat  Oleg Teaghibniuk, citat de Unimedia. În plus, naţionaliştii ucrainieni au cerut şi adoptarea unei legi a lustraţiei, care să interzică foștilor comuniști să mai facă politică sau să dețină funcții publice.
În luna iulie, parlamentul de la Chișinău a interzis prin lege secera și ciocanul și negarea crimelor comunismului.
Partidul Svoboda a fost fondat în 1991 iar denumirea actuală datează din 2004, când s-a renunţat la titulatura de Partidul Social-Naţional al Ucrainei. În urma alegerilor regionale din 2009 şi 2010 partidul a devenit o forţă politică de luat seamă, mai ales pe plan local.
 Sursa: FrontPress.ro

Republica Moldova trebuie să revină acasă, în România.




Stau iată adesea și mă gândesc, să ai posibilitatea, șansa, oportunitatea, ziceți-i cum vreți, să te unești cu așa o țară mare și superbă ca România și s-o ignori sau s-o respingi? Nu știu, sau trebuie să fii foarte, foarte prost, sau mai simplu - rus. Moldoveanul cu carnet nu înțelege că nu poate supraviețui un stat, oligarhic, impotent fianciar, fără zăcăminte naturale, fără exporturi substanțiale, doar cu împrumuturi de la FMI, UE și China. Pur și simplu nu poate. Subiectul Unirii Republicii Moldova cu România a devenit un titlu des întâlnit în presa de astăzi, îndeosebi în cea dintre Prut și Nistru. Presa din România a cam dat-o pe știri mondene în ultimii ani, acum însă pare a-și reveni. Uneori am impresia că mass media rusească abordează mai des subiectul Unirii decât cea din România.

Părerea mea vis-a-vis de reunificarea celor două state românești o cunoaște oricine mă știe. Adevărul istoric este doar unul, clar indiscutabil, căci acolo unde-s mai multe adevăruri, nu-i niciunul. Eu am participat practic la toate manifestațiile unioniste din 2008 încoace, cu securiști, cu poliție, cu dosare, probleme, amenințări, nu e nimic de laudă aici, e doar o datorie sfântă a fiecăruia dintre noi, de a lupta pentru identitatea furată. Idealurile mereu s-au săvârșit prin jertfire de sine, de aceea am și rezistat două secole sub ocupație rusească, pentru că s-au găsit bravi fii ai neamului care au știut să se jertfească pentru noi, pentru limbă, pentru istorie, pentru întreaga suflare românească din Basarabia. Exemple sunt cu duiumul.

Unificarea a două state în secolul XXI

În ultima perioadă s-au intensificat evident manifestațiile culturale românești, pro unioniste, etc., fapt extrem de îmbucurător, în contextul în care sfera de influență rusească nu și-a diminuat nici-o clipă din intensitate. Mă bucură că și românii de peste Prut încep a călca mai des în Basarabia, încep a ne cunoaște și a ne îndrăgi. Nu puțini români s-au mutat cu traiul din România în Republica Moldova, fapt de neîntâlnit în perioada comunistă.
Lăsând la o parte vorbele frumoase, îmbucurătoare și pline de entuziasm, îmi pun întrebarea - când oare toate acțiunile unioniste ne vor duce spre punctul culminant, reunirea Basarabiei cu România? E totuși secolul XXI afară, modelul reunificării Germaniei rămâne a fi doar un model în istorie, iar astăzi ”la modă” sunt mai mult separările teritorial-administrative, decât unificările statale. Ce e de făcut?

Cine suntem noi, unioniștii?

Desigur că prin faptul că mărșăluim și ne strigăm în stradă dorința de a repara un eșec al istoriei, adica de ne uni cu România, nu facem nimic altceva decât să atragem atenția asupra ideii propriu zise, asupra noasră, a unioniștilor ca mulțime. Un mare avantaj pe care îl avem este faptul că majoritatea dintre noi suntem tineri, deci reprezentăm viitorul Republicii Moldova, avem un potențial destul de a ajunge la guvernare în anii ce urmează.
Majoritatea unioniștilor sunt elevi, din cele mai prestigioase instituții preuniversitare din Moldova, și studenți, la medicină, la economie, la drept, la istorie, la filosofie, la politehnică, la pedagogie, la jurnalism, etc., anume aceștia se găsesc nemijlocit în nucleul mișcării unioniste de astăzi. În rest, doctori, ingineri, oameni de afaceri, foști politicieni, jurnaliști, profesori, oameni de știință, etc., la fel mereu pot fi observați manifestându-se activ în cadrul evenimentelor unioniste. Cu alte cuvinte, vreau să subliniez faptul că simpatizanții și activiștii fenomenului respectiv, reprezintă în ansamblu un factor determinant în societatea moldovenească de astăzi, fapt ce nu poate neglijat.

Cum am putea să ne unim, legal, cu România?

Așteptând ca actuala clasă politică din România sau Republica Moldova să miște un deget în această privință, înseamnă a ne aștepta bătrânețea. Avea perfectă dreptate Ion Antonescu când spunea: ”Viaţa popoarelor este o veşnică şi încordată luptă; o luptă pentru drepturi şi pentru dreptate, o luptă pentru afirmare şi înălţare.” Deci trebuie să înțelegem că noi, poporul, suntem cei care ne decidem soarta, viitorul, și nicidecum politicienii. Trecând direct la subiect, singura cale legală de a reuni cele două state românești este REFERENDUMUL REPUBLICAN.

Avem toate pârghiile pentru desfășurarea unui referendum pe subiectul Unirii cu România în următorii 5 ani, dacă continuă:

✔ Politica României față de acordare a cetățeniei românești moldovenilor dintre Prut și Nistru. Pentru inițierea unui referendum e nevoie de 200.000 de voturi. Avem de unde. Este de menționat că începând mai ales cu anii '90 până în 2011, s-au acordat 226.507 de cetățenii românești pentru basarabeni, aici luăm în calcul și faptul că începând cu anii 2000 acest proces a fost stopat până în 2007-2008. În următorii 5 ani numărul acesta, matematic calculând, ar trebui să ajungă la 6-7 sute de mii de cetățeni, dacă luăm în considerație amploarea și intensitatea cu care moldovenii își redobândesc astăzi cetățenia. Peste 5 ani populația Republicii Moldova va descrește (http://blog.galbur.md/2011/09/moldovenii-pe-cale-de-disparitie.html), astfel că 6-7 sute de mii de oameni ar reprezenta în jur de 1/3 din populația statului.

✔ Efectuarea cu maximă intensitate a evenimentelor culturale românești pe teritoriul Republicii Moldova, a marșurilor unioniste și menținerea în școli a unui curriculum didactic care reflectă adevărul istoric.

✔ Decisiv și determinant. Inițierea unor campanii de amploare în Moldova de Vest (din România) prin care cetățenii români din zonă (estimativ 5 milioane) să aplice spre dobândirea cetățeniei moldovenești, după principiul acordării cetățeniei române pentru basarabeni. Astfel, dacă din 5 milioane de moldoveni din România, măcar 100.000 ar obține pașaport moldovenesc, aceștia ar juca un rol extrem de important în cadrul unui potențial referendum.

✔ Intensificarea politicii anticomuniste în Republica Moldova. Pedepsirea aspră a promotorilor comunismului, efectuarea legii lustrației, înăsprirea deciziilor Ministerului Educației în ceea ce privește studierea limbii române în școlile rusești, ucrainești și găgăuze.

✔ Formarea unei formațiuni politice majore și comune cu obiectiv totalmente unionist. Astfel ar fi mai ușor de efectuat anumite procese de rutină în drumul spre un potențial referendum republican.

❖❖❖❖❖

Sunt absolut sigur că unii care au citit acum ce-am scris mai sus se gândesc că-s nebun, naiv, că aiuresc, că este imposibil, că nu știu ce, dar eu oricum rămân să cred în ale mele. Stalin nu credea nici el în destrămarea URSS, dar URSS s-a prăbușit. Hitler nici el nu concepea distrugerea visului și întregului regim nazist, dar a fost distrus. Eu însă, nu-mi doresc nici-o distrugere, nici-o prăbușire, nici-o vărsare de sânge, doresc să-mi văd Țara așa cum trebuie să fie, întreagă, sănătoasă și puternică. 

Cred că nu degeaba zicea Eminescu: ”Sau țara aceasta să fie în adevăr românească, sau nici nu merită să fie.”


Scopul, obiectivele şi subiectul unei platforme conservatoare

10 octombrie 2012


Ce ar presupune un conservatorism în Basarabia şi de ce este nevoie de a-l distanţa de naţionalism? Care ar fi rostul unei mişcări conservatoare, ce obiective ar trebuie să-şi asume şi cine ar fi subiectul unei astfel de mişcări? Voi încerca să expun toate acestea pe scurt mai jos, în speranţa că aş putea provoca nişte discuţii la acest subiect.

La acest subiect am scris anterior, însă cu timpul unele idei devin mult mai evidenţiate şi mai sistematizate, iar altora, pur şi simplu, le expiră „termenul de valabilitate”. În esenţă, subiectul discuţiei ar fi potenţialul care ar putea mobiliza o forţă capabilă să efectueze nişte schimbări pozitive, radicale, profunde şi durabile. Această necesitate este un imperativ al vremurilor, dat fiind provocărilor globale cu care suntem nevoiţi să ne confruntăm.

Ipoteza de la care ar porni conservatorismul este primatul resurselor interne în faţa celor externe, a resurselor locale în faţa celor naţionale, a celor naţionale în faţa celor globale. Vorbind de „resurse”, în mod special, ne referim la cele umane, intelectuale, spirituale, culturale, economico-financiare, naturale, care per ansamblu oferă un cadrul necesar şi firesc pentru dezvoltarea oricărei populaţii umane. Prin dezvoltare înţelegem sporirea capacităţii unui organism social de a răspunde la pericolele de ordin extern şi intern, garantând sporul natural al populaţiei şi extinderea spaţiului său vital. Filosofia dezvoltării unui stat nu poate porni decât de la o astfel de idee. Oricare altă idee care este opusă acestui raţionament nu poate fi decât un „cal troian” care are menirea de a slăbi sistem imun al organismului, provocându-i moartea, în cele din urmă.

Naţionalismul şi cosmopolitismul în toate variaţiile lor (nazism, fascism, liberalism, comunism) reprezintă astfel de contraidei. Pe de o parte, naţionalismul este îndreptat împotriva localului şi globalului, pe de altă parte cosmopolismul este îndreptat împotriva naţionalului şi localului. În această privinţă, conservatorismul este cel care stabileşte o ierarhie firească: local – naţional – global, fără a cădea victima exclusivismului, cum o fac celelalte viziuni politico-ideologice.

Astfel, în linii generale, conservatorismul ar avea următoarele obiective majore în Basarabia:

- Politic implementarea unui model politic conasociaţionalist (guvernarea consesuală a elitelor în condiţiile autonomiei largi a grupurilor sociale);

- Economic adaptarea la condiţiile unei societăţi postindustriale prin realizarea principiilor distributismului economic;

- Social dezvoltarea unei societăţi civile autonomie şi autosuficiente la nivel local şi naţional;

- EcologicConservarea mediului ambiant şi reînverzirea spaţiului urban şi rural.

- Cultural crearea unui climat propice pentru dezvoltarea unei culturi originale. Sporirea capacităţii de adaptarea elementelor culturale străine.

Rostul unei mişcări conservatoare ar consta în construcţia unui schelet ideologic potrivit, dar şi formarea unei elite capabile să promoveze şi să reînnoiască mereu o platformă conservatoare.

Cine ar fi subiectul conservatorismului? În primul rând, tineretul – forţa motrică a oricărei schimbări. Ar urma Biserica, intelectualii, ţăranii, antreprenorii mici şi mijlocii (îndeosebi specialiştii în domeniu IT), indiferent de afilierea lor politică. Aşadar, reţeaua de comunităţi locale şi cele nonteritoriale care ar reuni toate aceste categorii ar fi principalul subiect al unui proiect conservator. Desigur, un astfel de proiect nu poate aparţine unei organizaţii înguste, ci a unui segment important al populaţiei conştiente, active şi culte a societății – unei reţele de organizaţii diverse ca profil şi orientare, dar unite printr-o viziune comună asupra problemelor de ordin general.

Stația de metrou „București” din Sankt-Petersburg nemulțumește MAE de la Moscova

9 octombrie 2012


Ministerul rus de Externe se declară împotriva faptului ca noua stație de metrou din Sankt-Petersburg să fie numită „București”, transmite UNIMEDIA, cu referire la VESTI.MD.

România este un stat care nu poate fi calificat drept prietenos, iar relațiile cu acesta stagnează. Acesta este conținutul scrisorii trimis de Ministerul rus de Externe către primăria orașului Sankt-Petersburg. Mai mult decât atât, în scrisoare se menționează faptul că România sprijină NATO, iar acești factori, potrivit diplomaților, sunt suficienți pentru a-i da stației o altă denumire, mai spune sursa.

În cele din urmă, decizia finală cu privire la denumirea stației de metrou din Sankt Petersburg rămâne în competența autorităților locale. Sursa menționează că astfel de cazuri de ingerințe în lucrările comisiei toponomice nu au mai existat în istoria Sankt-Petersburgului.

UNIMEDIA reamintește că stația de metrou „București" urmează a fi deschisă în satul Kupcino, ce se află în suburbia Sankt Petersburgului, în decembrie 2012.

Panglică tricolor pentru elevii din satul Ciorești, raionul Nisporeni [FOTO]

6 octombrie 2012


Elevii Gimnaziului „Valeriu Dumbrava” din satul Ciorești, raionul Nisporeni începând cu ziua de astăzi sunt pregătiți pentru școală nu numai cu rechizite și manuale, dar și cu cele necesare sufletului de român – panglica tricolor de la încheietura mâinii. Vineri, 5 octombrie 2012, membrii Grupului „Faptă nu Vorbă” au distribuit panglică tricolor tuturor elevilor acestui gimnaziu, timp în care au purtat o discuție cu aceștia cu privire la originile strămoșești.

Unul dintre membrii grupului a menționat faptul că a inițiat această campanie deoarece printre rândurile copiilor există o cerere mare de panglică: „Colegii mai mici de fiece dată când ne văd ne roagă să facem rost și pentru ei de panglică.” Elevii s-au arătat entuziasmați de campania celor de la „Faptă nu Vorbă”, evidențiindu-se în discuțiile pe care le-au purtat cu membrii grupului. „Trebuie să purtăm zilnic panglica tricolor pentru că este simbolul nostru național, iar noi ne mândrim cu asta.” – a precizat unul dintre elevi. Distribuirea panglicii tricolor face parte dintr-o campanie amplă de sensibilizare a tinerilor cu privire la valorile naționale ale poporului român.

Они просто были бессарабцами...

4 octombrie 2012

Fragment din cartea scriitorului Țvi Kerem ”Evreii, neevreii ș.a.m.d”, în care descrie deportările basarabenilor. Cartea o puteți citi AICI

В течение нескольких часов — с двенадцати ночи до позднего утра — сотни, тысячи семей были подняты с постелей, с больничных коек, взяты на улицах, на вечеринках, нередко из объятий возлюбленных и отправлены грузовиками на вокзал, где их ожидали длиннющие порожняки скотских вагонов. Там же, на вокзале, отделили женщин от мужчин. Душераздирающие сцены разрушения семей оставляли безразличными каменные сердца "ребят" Сталина—Берии. Уже к вечеру город был полностью парализован. Каждого охватил дикий страх за себя, за своих, к тому же еще и глубокое чувство беспомощного возмущения. Лишь мелкие группки злобных, вернее, жалких подхалимов, шкурников среди соседей или на работе выражали "радость и полное согласие с мудрой политикой партии и Самого". Они по-собачьи озирались на начальство — как Оно оценивает их рвение...
Как теперь уже известно, большая часть сосланных погибла медленной, мучительной смертью от голода, холода и непосильного труда на просторах ненасытной мачехи-Руси. Кем были высланные? Они просто были бессарабцами — владельцы магазинов и предприятий, портные и сапожники с Ильинского базара, с Азиатской, врачи, проститутки, рабочие, учителя, художники, чиновники, бывшие солдаты "Народной республики Бессарабия" (1918), цыгане, молдавские крестьяне, гагаузы (Советы просто не понимали, что это за таинственное племя — гагаузы, так не лучше ли выслать?!). Этот перечень можно было бы продолжить, но никогда не удастся увидеть в нем хоть какую-то человеческую, пусть даже "социально-революционную" логику. Все это — продуманный геноцид, отвечающий двум главным целям оккупантов: полностью уничтожить национальный характер захваченной территории — ее дерумынизация и совето-русификация и искоренить в зародыше любую мысль о сопротивлении! В одно и то же время, в те же часы дня и ночи, точно такая же операция, без изменений и дополнений, была проведена в сотнях городов и сел Бессарабии и Буковины. Некоторые села, более зажиточные, опустели, как после тяжелого мора или после войны! Одни лишь недоенные коровы да осиротевшие собаки подавали признаки жизни!

цви кэрэм "ЕВРЕИ, НЕЕВРЕИ И Т.Д."
http://www.imwerden.info/belousenko/books/memoirs/kerem_jews.htm

Parada homosexualilor INTERZISĂ în Serbia


În timp ce în România paradele de propagandă ale minorităţilor sexuale sunt promovate şi încurajate de autorităţi, în Serbia marşul homosexualilor a fost interzis pentru al doilea an consecutiv din motive de securitate.
Marşul pederast era programat pentru sâmbăta aceasta, dar a fost interzis la cererea poliţiei de teama violenţelor ce ar putea izbucni. Deasemenea au fost interzise şi mai multe contrademonstraţii.
În urma paradei gay din 2010, în jur de 150 de persoane au fost rănite şi aproximativ 200 arestate.

Decizia autorităţilor a atras imediat critici din partea organizaţiilor homosexuale şi a unor oficiali occidentali. Pe de altă parte, patriarhul Irineu a catalogat marşul gay drept o “paradă a ruşinii”. “Marşul aruncă o umbră deasă asupra Belgradului, asupra culturii noastre creştine şi asupra demnităţii familiei, ca fundament al umanităţii”, a mai declarat capul Bisericii Ortodoxe Sârbe într-o scrisoare adresată guvernului.
Anterior, nu mai puţin de 2000 de poliţişti au fost trimişi miercuri să păzească o expoziţie fotografică anticreştină organizată în Belgrad de către activiştii homosexuali.
Măsuri legislative împotriva propagandei homosexuale, desfăşurată în estul Europei cu sprijinul Occidentului, au fost luate recent în Ucraina, Rusia şi Republica Moldova.

sursa: FrontPress.ro

Deputaţii moldoveni somează Rusia să înapoieze Tezaurul confiscat României

2 octombrie 2012


Diplomaţii români au cerut Rusiei, în cadrul Adunării parlamentare a Consiliului Europei, returnarea tezaurului confiscat în anul 1917, scrie moldpress.info

Peste 90 de tone de aur au fost confiscate în timpul primului război mondial de către Rusia.

Amendamentul, elaborat de parlamentarii români Viorel Badea şi Tudor Panţâru, a fost susţinut de liberal-democraţii moldoveni, Liliana Palihovici şi Valeriu Ghileţchi, precum şi de deputatul PL, Ana Guţu.

Claudio Mutti: Geopolitica naţional-comunismului român

Prezentăm în continuare textul discursului rostit de directorul revistei “Eurasia”, Claudio Mutti, în cadrul conferinţei “Sfârşitul lui Ceauşescu şi căderea Republicii Socialiste România” (Brescia, 15 Septembrie 2012)

La renumita conferinţă din 25 ianuarie 1904, geopoliticianul britanic Domnul Halford Mackinder a menţionat în faţa ascultătorilor săi importanţa fundamentală a marelui spaţiu situat în centrul continentului euroasiatic, pe care dumnealui l-a numit Heartland (“regiunea-inimă”, adică “teritoriu central”) şi l-a definit “axa geografică al istoriei”.

Într-un studiu ulterior din 1919, Democratic Ideals and Reality, Mackinder dezvolta argumentul şi afirma textual : “Cine conduce Europa de Est, domină Teritoriul Central. Cine conduce Teritoriul Central, domină World Island (“insula mondială”, expresie originală cu care Mackinder desemna Continentul Antic: Eurasia şi Africa). Cine conduce World Island domină lumea”.

În timpul razboiului rece, mulţi analişti au raportat această celebră frază la importanţa pe care o avea Europa de Est în confruntarea bipolară dintre SUA şi URSS. Astfel, România era considerată parte integrantă a acelui spaţiu ce se afla în centrul luptei pentru puterea mondială.

După 1989, România, împreună cu alte ţări est-europene, a aderat la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (abreviat NATO in engleză). Trei din aceste ţări, oficial “atlantice” (Albania, Croaţia şi Slovenia), sunt în realitate ţări mediteraneene, cum e şi, de fapt, Italia – ţară “atlantică” mai veche; patru (Polonia, Estonia, Letonia şi Lituania) sunt spălate de Marea Baltică; alte două (Bulgaria şi România) sunt situate la Marea Neagră; în fine, mai sunt trei care nu numai că nu au ieşire la Oceanul Atlantic, dar nu au nici o ieşire spre nici măcar o mare: Cehia, Slovacia şi Ungaria.

Atribuirea României statutului de “ţară atlantică” echivalează cu falsificarea identităţii geografice a acestei ţări şi negarea funcţiunii ei naturale, reducând-o la rolul de avampost al Occidentului atlantic în apropierea Rusiei.

Statutului de “ţară atlantică şi occidentală”, impus României de interesele geostrategice americane, geografia şi istoria îi contrapun un loc central, care a fost accentuat în diverse moduri de către geopoliticieni români şi străini.

Elementul care defineşte spaţiu geografic românesc nu este nicidecum Oceanul Atlantic, ci Carpaţii, Dunărea şi Marea Neagră.

Carpaţii, pe care cineva i-a definit drept “coloana vertebrală al teritoriului şi poporului român”, închid într-un inel Transilvania, care, în viziunea geopoliticienilor români, reprezintă pentru România acel Kernland (“regiunea sâmbure”) şi acel Mittelpunkt (“punct central”) de care vorbesc şi clasicii gândirii geopolitice.

Dunărea, cel mai important râu al Europei, constituie o diagonală de navigare privilegiată, aşa încât România, spălată de acest râu de mii de kilometri, e un mijloc de comunicare natural între ţările industriale ale Europei Occidentale pe o parte, şi a celor din Orientul Mijlociu şi Apropiat, pe altă parte.

Al treilea element geografic fundamental al României este Marea Neagră. Datorită naturei sale de mare internă şi îndepărtată de la oceane, Marea Neagră are un hinterland imens şi de o importanţă majoră. Acesta se află la confluenţă a două mari arii de civilizaţie, cea ortodoxă şi cea islamică, precum şi între două arii etnolingvistice, cea slavă şi cea turcă.

Marea Neagră constituie un pol de interese majore ale României, Bulgariei, Turciei, Georgiei, Rusiei şi Ucrainei. Datorită comunicării cu Marea Marmară, interesele acestor ţări se extind, prin Marea Egee, la Marea Mediteraneană, şi de aici la alte zone ale lumii.

Printre atâţi experţi şi oameni politici care au pus în evidenţă funcţia geostrategică a acestor componente geografice, îl citez pe omul de stat I. Brătianu (1898-1953), care a subliniat faptul că România reprezintă un punct nodal al continentului euroasiatic, un punct de intersecţie al migraţiei popoarelor şi al marilor imperii.

“Noi trăim aici la o răspântie de drumuri, la o răspântie de culturi şi, din nefericire, la o răspântie de năvăliri şi imperialisme. Noi nu putem fi despărţiţi de întregul complex geografic care, cum veţi vedea, ne mărgineşte şi ne hotărăşte destinul, între cele două elemente care îl stăpânesc, muntele şi marea. Ceea ce aş vrea să apară lămurit este că pentru a ne înţelege trecutul, trebuie să înţelegem mai întâi întregul complex geografic, istoric, geopolitic, din care acesta face parte” (Gh. I. Brătianu, Chestiunea Mării Negre, Curs 1941-1942, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Filozofie şi Litere, ed. Ioan Vernescu, pp. 11-12).

Şi geopoliticianul român Vintilă Mihăilescu (1890-1978) a evidenţiat rolul de intersecţie geografică şi geopolitică a României, arătând cum ţara se află în punctul în care se intersectează linii de tendinţă ce provin din Europa centrală, din Balcani şi Rusia.

Caracterele de centralitate a României sunt şi mai evidente, dacă considerăm coordonatele sale culturale. Apartenenţă simultană la Ortodoxie (geografic fiind răspândită între Belgrad şi Vladivostok) şi la familia neolatină (între Bucureşti şi Bruxelles) constituie un element potenţial de joncţiune între confesiunile creştine occidentale şi cele creştine orientale.

În particular Transilvania, “regiunea sâmbure” a României, constituie un punct de convergenţă a trei sectoare lingvistice europene (neolatin, germanic şi ugro-finic) şi a celor trei principale confesiuni creştine (ortodoxă, catolică şi protestantă).

Referindu-ne la perioada postbelică, care a fost percepţia geopolitică a românilor privind poziţia ţării lor?

În orânduirea politică hegemonizată de Partidul Comunist, şcoala geopolitică română trebuia brusc să înceteze propriile activităţi, deoarece în tot aşa-numitul “lagăr socialist” geopolitica era oficial interzisă, fiind asociată cu Karl Haushofer şi cu alţi geopoliticieni al celui de-al treilea Reich şi condamnată ca “pseudoştiinţă nazistă”. Zic oficial, fiindcă geopolitica continua să existe şi în perioada comunistă: se preda într-o manieră informală la cursurile de strategie, geostrategie, istorie militară, artă militară. Fără a stabili cursuri oficiale de teorie geopolitică, în practica relaţiilor internaţionale România socialistă instaura o linie de acţiune coerentă, inspirată de un proiect geopolitic bine conturat.

Aceasta s-a întâmplat când, în urma întorsăturei naţional-comuniste, România tindea să devină o ţară autonomă, capabilă să dezvolte proprii funcţii speciale şi originale în politica internaţională şi de sa castige acea centralitatecare era o constantă a elaborărilor teoretice interbelice.

Noţiunea de centralitate – la care geopoliticienii antebelici au făcut apel pentru a individualiza poziţia României în comparaţie cu alte state – cu Ceauşescu a luat o semnificaţie de substanţială echidistanţă, încât Bucureştiul, fără a pune în discuţie propria apartenenţă la “lagărul socialist” reuşi a instaura o serie de relaţii cu ţări apartenente la alianţe internaţionale diferite. Un exemplu ar fi poziţia româna în sectorul balcanic, care poate fi rezumată cu cuvintele Conducătorului însuşi :

“România dezvoltă relaţii bune cu toate ţările socialiste din Balcani: cu Bulgaria, (…) cu Republica Populara Albania (…) În ce priveşte relaţiile noastre cu Iugoslavia socialistă, vecină şi prietenă, doresc să subliniez că acestea cunosc o dezvoltare continuă (…) Cnsecventă politicii sale de extindere a legăturilor cu toate ţările, indiferent de orânduirea lor social-politică, România se pronunţă pentru dezvoltarea relaţiilor cu Grecia şi Turcia. (…) Deşi România şi Turcia fac parte din alianţe politice şi militare diferite, în convorbirile cu conducătorii turci am fost unanimi în convingerea că deosebirile de sistem social- politic, apartenenţa la o alianţă sau alta nu pot – şi nu trebuie – să împiedice dezvoltarea de relaţii normală între state” (M.-P. Hamelet, Nicolae Ceauşescu. Biografie şi texte selectate, Editura politică, Bucureşti 1971, pp. 215-216).

La această echidistanţă, care avea scopul de a instaura şi a suda relaţiile între ţări europene aparţinând la cele două diferite tabere, corespundea poziţia prin care România, mai degrabă decât să facă parte în dezacordul ruso-chinez, se vrea poziţionată super partes, mai bine, inter partes, şi râvnea sa joace o funcţie de joncţiune între cele două mari puteri eurasiatice. Cu ocazia unei întâlniri internaţionale de partide comuniste şi muncitoreşti, o atare poziţie a fost ilustrată de Ceauşescu în felul următor :

“Partidul nostru, încă cu mulţi ani în urma, a privit cu îngrijorare ascuţirea polemicii publice şi agravarea divergenţelor între partidele comuniste şi muncitoreşti, îndeosebi între Partidul Comunist al Uniunii Sovietice şi Partidul Comunist Chinez. (…) În primăvara anului 1964, Partidul Comunist Român s-a adresat atât Partidului Comunist al Uniunii Sovietice cât şi Partidului Comunist Chinez cu apelul de a nu extinde şi ascuţi polemica, de a acţiona pentru găsirea căilor de rezolvare a problemelor divergenţe. (…) Aşa cum am mai declarat public şi cum am spus tovarăşilor chinezi, noi nu suntem de acord cu acuzaţiile pe care le aduc Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi altor partide comuniste. În acelasi timp, noi am arătat tovarăşilor sovietici şi tovarăşilor din alte partide frăţeşti că nu suntem de acord nici cu acuzaţiile pe care le aduc Partidului Comunist Chinez” ( M.-P. Hamelet, op. cit., pp. 186-188)

Un aspect problematic a echidistanţei române se manifestă în schimb când Conducătorul, după vizita lui Nixon la Bucureşti, se prezenta ca intermediar şi lucra pentru apropierea chinezo-americană, ceea ce Kissinger considera necesar pentru strategia sa antisovietică.

La fel de problematică a fost poziţia de echidistanţă şi neutralitate adoptată de Bucureşti în 1967 faţă de agresiunea sionistă împotriva ţărilor arabe. Pe când statele blocului socialist (care aveau vine mari în ceea ce priveşte naşterea regimului de ocupaţie sionist în Palestina) se aliniau cu lumea arabă şi îşi retrăgeau reprezentanţele diplomatice de la Tel Aviv, România a prins ocazia pentru a accentua propria distanţă de URSS, menţinând şi cultivând relaţii cu regimul sionist din Palestina. După proiectul lui Ceauşescu, echidistanţa între agresat şi agresor oferea României posibilitatea de a juca un rol de mijlocire care trebuia să-i confirme poziţia de stat independent şi suveran, implicat în activitate de arbitru al păcii. Îl citez în continuare pe Ceauşescu:

“România nu are niciun fel de interese speciale în Orientul Apropiat. Poziţia sa în problema războiului dintre ţările arabe şi Israel porneşte de la realităţile create ca urmare a dezvoltării lumii postbelice, a existenţei statelor arabe independente şi a statului Israel. Ca prieteni ai popoarelor arabe, ne-am manifestat întotdeauna solidarietatea şi sprijimul faţă de aspiraţiile lor pentru unitate naţională, pentru progresul economic şi social, pentru independenţă naţională. (…) Dar dorim să le spunem cinstit prietenilor arabi că nu înţelegem şi nu împărtăşim poziţia acelor cercuri care se pronunţă pentru lichidarea statului Israel. (…) După părerea noastră, singura cale raţională pentru rezolvarea conflictului din Orientul Apropiat este retragerea imediată a trupelor israeliene din teritoriile ocupate, desfăşurarea tratativelor cu parteciparea părţilor interesate pentru soluţionarea problemelor litigioase” (M.-P. Hamelet, op. cit., pp. 219-221).

Pentru a înţelege bine poziţia lui Ceauşescu despre Orientul Apropiat, care ar putea să fie definită prin termenii formulei actuale “două state pentru două popoare”, trebuie luat în consideraţie încă un fapt determinant: după cel de al doilea război mondial o mare parte a evreilor rezidenţi în ţara dunăreană a plecat în Palestina, astfel că românii au văzut, în existenţa unei colonii evreieşti departe de hotarele lor, soluţia acelei probleme care atât de mult timp i-a hărţuit. “Pentru români România, pentru jidani Palestina”: aceasta a fost, încă din anii ‘20 al secolului trecut, lozinca unui popor exasperat de invazia masivă a evreilor.

Această linie, care în perioada interbelică şi-a găsit în România nu numai susţinători, ci şi opozanţi prestigioşi (de exemplu Nae Ionescu), a fost urmată cu desăvârşire de Ceauşescu. Acesta, dacă pe de o parte a alungat ultimii evrei de pe poziţiile pe care le ocupau în Partid şi în Stat şi a favorizat emigrarea evreilor din România, pe de alta parte a adoptat faţă de regimul sionist o poziţie de substanţială complicitate.

Această tactică de compromis nu a reuşit totuşi să împiedice ca personaje legate de cercuri sioniste, precum Silviu Brucan şi Petre Roman, se folosească de o reţea internaţională de complicitate şi să urzească împreuna cu alţi planul subversiv din 1989.

Despre semnificaţia politică acestui eveniment, se poate spune că a reprezentat lichidarea definitivă a acelei poziţii de independenţă şi centralitate pe care naţional-comunismul a încercat să-i atribuie României.

Rolul desfăşurat de serviciile secrete sovietice în cadrul loviturei de Stat din decembrie 1989 avea evident scopul de a asigura controlul rusesc asupra spaţiului românesc; dar susţinerea furnizată de Moscova mişcării subversive a fost, în concluzie, un ajutor activ la acapărarea americană a Europei de Est. Astfel, şi în România, Gorbaciov a lucrat “pentru Regele Prusiei”, adică pentru Preşedintele american.

În cele două decade care au urmat 1989, România a fost un obiect al planului hegemonic american, care a considerat-o ca o parte din aşa numita “Nouă Europă”, adică din grupul acelor ţări ex-comuniste care, la momentul agresiunii anglo-americane contra Iraqului, s-au pus la dispoziţia Statelor Unite, despărţindu-se în aşa fel de politica europeană a Franţei şi a Germaniei.

În noua confruntare a puterilor atlantice cu Rusia, este de prevăzut ca România să devină, împreuna cu Bulgaria, Cehia, Polonia şi ţărişoarele baltice, o bucată dintr-un “cordon sanitar” antirus.

Într-un astfel context geostrategic România ar dezvolta, în particular, un rol de santinelă al NATO-ului pe malul Mării Negre, un rol asemănător cu al Georgiei, în timp ce alte ţări din Europa centrală şi estică aflate în sfera de influenţă a Alianţei Atlantice vor interzice Rusiei accesul la Marea Baltică şi la Marea Adriatică.

Dacă am presupune teoretic că România ar putea să adopte o politică bazată pe principii de suveranitate şi de autonomie, atunci ar trebui că această ţară, în loc să fie redusă la un simplu pion al strategiei atlantice, recupere o funcţie potrivită propriei poziţii geografice, propunându-şi să nu fie o santinelă a Occidentului, ci un element de legătură, o punte între Europa şi Rusia.

Dar aceasta ipoteză e foarte departe de posibilitaţile oferite de realitatea de astăzi, deoarece actuala clasă politică română nu pare de loc a fi în măsură de a concepe, şi mai puţin de a realiza, un proiect geopolitic de acest gen.

România a donat un milion de cărți în limba română bibliotecilor din Basarabia


360 de tone de carte - atât cântăreşte lotul de un milion de volume donate de România bibliotecilor din Republica Moldova, scrie jurnal.md, preluat de Romanian Global News.

Primele camioane pline ochi au pornit de la întreprinderea de stat Mold-Didactica din Chisinau spre centrele raionale.

La eveniment au fost prezenţi preşedintele Nicolae Timofti si premierul Vlad Filat .

Colecţia întruneşte 187 de titluri ale unor autori celebri, majoritatea regăsindu-se în programele şcolare de literatura română şi universală.

Cărţile vor fi repartizate timp de 3 luni în toate cele 3000 de biblioteci şcolare şi publice din Basarabia, inclusiv în regiunea transnistreană.

Donaţia a fost promisă de către preşedintele României, Traian Băsescu, în timpul vizitei oficiale a lui Nicolae Timofti la Bucureşti, în luna mai.

Modernizarea învăţământului românesc



Ca limbi străine, în şcoala românească, putem începe cu franceza, care era prezentă în programa unor şcoli bucureştene, încă din secolul al XVIII-lea. Franceză ca limbă de studiu figurează în programa şcolii de la Sf. Sava, fiind predată de Gh Ardeleanu, Simion Marcovici sau Ion Pop. După 1847, franceza devine limbă de colegiu şi va fi predată de către profesori francezi precum Monty, Varaigue sau Hurard. După 1829, limba franceză se va preda şi la Şcoala Centrală din Craiova, de către profesori francezi ca Vizamont, Gross au Doufur. Trebuie de ştiut că limba franceză s-a studiat şi la cererea părinţilor în oraşe mai mici precum Brăila, Ploieşti, Slatina sau Vălenii de Munte.

Limba franceză a reprezentat obiect de bază şi în pensioanele şi şcolile particulare de băieţi şi fete, în special în Bucureşti. De asemenea, franceza s-a predat şi la domiciliul elevilor mai înstăriţi, de către profesori francezi precum Louis Reppey, Salme etc. La Iaşi, o importantă instituţie de învăţământ cu predare în limba franceză era Gimnaziul Vasilian şi apoi Academia Mihaileană, unde profesori francezi ca Mouton sau Charles Tissot învăţau tinerii elevi să scrie şi să citească în limba franceză.

Pentru limba germană avem şcoală de la Sf. Sava (1845) unde exista catedră separată cu predare în limba germană, de către profesorul Carl Schweder. De asemenea, limba germană se mai predă şi în pensioanele conduse de Asteriadi, T. Crapsa sau Stamatopulo. La Craiova, germana se preda în şcolile deschise de Raymond, Globaridis şi Hristodulo. La Goleşti, germana se preda în şcoala lui Dinicu Golescu. La Gimnaziul Vasilian, limba germană o predă Samuil Botezatu. De asemenea, şi limba germană se predă la domiciliul elevilor, de profesori precum Leopold Galiţianul sau Iosif Gerlich.

Tot la Academia de la Sf. Sava din Bucureşti, se preda şi limba italiană, încă din 1739. La Goleşti, italiana se preda încă din 1826, iar la Academia Mihaileană din Iaşi se preda încă din 1843, de către profesorul italian Domenico Croscelli. Italiană se preda şi în pensioanele din Brăila şi cel de fete de la Galaţi, al Celestinei Scotti.

Limba greacă apare înscrisă în programa şcolilor erudite încă din secolele XVI-XVIII, fiind o limbă de bază în perioada 1821-1848. Greaca era predată la Şcoala de la Sf. Sava de Gh. Ioanid, iar la Şcoala Centrală din Craiova, de către Mondaniotu şi Mitrancu Malici. Greaca se mai predă şi la Ploieşti, la şcoala publică de acolo, încă din 1844. Ca limbă de bază, greaca apare şi în pensioanele bucureştene conduse de Hristidi Simion şi fraţii Mihai. La Craiova, funcţionau încă din 1838, cinci şcoli în care se preda limba greacă, iar la Brăila avem patru astfel de şcoli. La Iaşi, limba greacă se preda în Gimnaziul Vasilian şi la Academia Mihaileană, de către profesori precum Gheorghe din Terapia, Atanasie, Ghenaton sau Cuculi. Greaca se preda şi în şcolile de la Miroslava, de Costache Atanasiu, sau la Bacău, Piatra Neamţ, Târgu Neamţ şi Bârlad.

Limba latină se bucura de prestigiu în special la Academia de la Bucureşti, unde şi Petru cel Mare trimisese tineri ruşi pentru a studia latina pe meleaguri valahe. Pe la 1822, la Sf. Sava o predă Gheorghe Ardeleanu, urmat apoi de C. Moroiu şi mai târziu de Gh. Hill. Latină se mai predă şi în Şcoala Centrală de la Craiova, la şcoala publică din Slatina, la Goleşti precum şi în pensioanele deschise de N. Mitilineu, A. Tabacopulo, Asteriadi din Bucureşti, Raymond din Craiova, Tullier din Brăila sau Delianidi din Ploieşti. Pe la 1841, limba latină era predată şi la Academia Mihaileană din Iaşi, de către profesori ca Ion Albineţ, precum şi în pensioane din marile oraşe. Lecţii de latină se ofereau la domiciliu de către profesori precum Samuil Botezatu, Sostek etc.

Limba rusă era cuprinsă în programa Şcolii de la Sf. Sava, încă din 1832, şi era predată de către profesorul Cunischi. Se mai predă de asemenea şi la Craiova, de către profesorul I.Lipoveanu sau în gimnaziul de la Iaşi de către Vasile Peltechi. La Academia Mihaileană era obiect facultativ.

Limba slavonă se predă la Şcoala de la Sf. Gheorghe-Vechi şi în cea de la Colţea din Bucureşti. Începând cu 1831 se preda şi la Şcoala de la Sf. Sava.

Limba bulgară se predă la şcoala din Alexandria, sub conducerea lui Cristache Zlatovici, şi la şcoala din Brăila.

Limba maghiară se preda alături de cea germană în şcoala de la Bărăţie din Bucureşti şi în şcolile mixte de băieţi şi fete de la Tg. Jiu. De asemenea, maghiara se mai predă şi în pensionul lui Frederic Gros din Botoşani.

Limba poloneză se predă la Iaşi în pensionul lui I.Hmielovschi (1844) precum şi la domiciliu, de către un profesor galiţian.

Limba engleză se preda particular, la Bucureşti de către Maria Rosetti. În gazeta “Punctul Român” aflăm informaţia că sumele încasate din aceste lecţii cu predare în limba engleză erau depuse pe “altarul patriei”. În pensionul lui I.Hmielovschi, engleza figura ca obiect de studiu. Începând cu 1838, aflăm că engleza se putea preda şi la domiciliu, de pildă la Iaşi, de către profesori precum I.Kruger.

Limba armeană se preda în şcolile armeneşti de băieţi şi fete din Bucureşti şi Iaşi.

Despre limba turca aflăm că aceasta se predă la Şcoala de la Sf. Sava.

Modernizarea învăţământului românesc după cucerirea independenţei de la 1878

Politica şi legislaţia şcolară

În perioada 1878-1888 va avea loc o primă etapă în modernizarea învăţământului românesc, ce se va resimţi în special în mediul rural. Învăţământul secundar şi cel superior erau destinate păturii conducătoare. Cele două universităţi de la Iaşi şi Bucureşti aveau ca scop pregătirea personalului necesar pentru a ocupa funcţii administrative în noul stat. Acest fapt a avut loc datorită dezvoltării comerţului şi industrializării accentuate. În urma acestor procese, vor fi necesare cadre calificate pentru prestarea diverselor funcţii în noul aparat administrativ.

Nevoia unei reforme şcolare era puternic resimţită pentru a se face faţă transformărilor social-economice. Pentru rezolvarea acestor probleme se vor stabili o serie de măsuri oficiale, cum ar fi introducerea prin lege a prevederii ca profesorii secundari să fie recrutaţi numai dintre cei cu studii universitare (1879) sau înfiinţarea şcolilor normale superioare (1880), precum şi o serie de decrete şi regulamente pentru bună funcţionare a şcolilor primare şi secundare.

Legea învăţământului primar şi normal-primar din 1893 (legea Take Ionescu) stabilea obligativitatea şcolară pentru vârste între 7 şi 14 ani. În primul capitol al acestei legi se vorbeşte despre amenzile pe care le vor suporta părinţii copiilor ce refuza să-i trimită la studii. De altfel, se mai precizează că obligativitatea se va aplica de preferinţă băieţilor.

Învăţământul primar era împărţit în:

- Şcoli de cătun

- Şcoli primare inferioare

- Şcoli primare superioare

- Cursuri primare suplimentare şi de repetiţie

De asemenea se va introduce şi lucrul manual şi munca în ateliere specializate. Durata cursurilor în şcolile normale de învăţători este stabilită la cinci ani. Legea se ocupa de şcolile normale, atât pentru formarea învăţătorilor şi învăţătoarelor cât şi a institutorilor şi institutoarelor. Pe lângă şcolile normale se vor institui şi şcoli de aplicaţie. Prin legea asupra învăţământului primar şi normal-primar din 1896 (legea Poni) se va deschide accesul la învăţământ al unor cercuri tot mai largi ale populaţiei. Legea se baza pe suportul statului faţă de învăţământ.

Între anii 1901-1904, Spiru Haret, în calitate de ministru al instrucţiunii publice, va îmbina activitatea şcolară cu cea extraşcolară. Şcoala primară va deveni un centru de activitate culturală ce va mobiliza învăţătorii şi ţăranii. Legea învăţământului secundar şi superior din 1898 cuprindea 114 articole, repartizate în cinci capitole. Se va stabili că învăţământul secundar se va organiza pentru băieţi în gimnazii şi licee iar pentru fete în şcoli secundare de fete de gradele I şi ÎI. Învăţământul superior se va organiza în universităţi.

Liceele care aveau şapte clase până atunci, vor avea opt, fiind împărţite în două cicluri. Cursul superior de liceu urma să aibă trei secţii: clasică (limbi străine precum franceză, germană, greacă şi latină) reală (italiană sau engleza) şi o secţie intermediară, modernă său clasică-modernă, fără greacă, cu accent pe limbile moderne.

Şcolile secundare de fete aveau cinci ani de studii pentru gradul I şi patru ani de studii pentru gradul II. Se prevedea ca anul V să fie consacrat în special studiilor necesare femeilor, cu noţiuni de igienă, farmacie şi creşterea copiilor. În secţiunea a II-a a legii sunt menţionate condiţiile de numire a directorilor.

Şcolile normale superioare de băieţi erau desfiinţate. Universităţile erau întreţinute de stat, facultăţile urmând a fi împărţite pe secţii. Universităţile acordau două feluri de diplome, pe două niveluri de pregătire: licenţe (trei ani de studii şi practică) şi doctorat (după cinci ani de studii). Legea mai prevedere ca pe lângă fiecare universitate să se organizeze câte un seminar pedagogic, cu scopul de a pregăti personalul didactic pentru învăţământul secundar. Legea învăţământului superior din 1912 prevedea sporirea autonomiei universitare şi preciza drepturile organelor de conducere ale universităţilor, organizarea acordării diplomelor şi vieţii studenţeşti.

Pentru mediul rural, avem legislaţia lui Simion Mehedinţi din 1918. Această lege propunea pregătirea copiilor din mediul rural pentru munca în economia sătească, urmând să introducă “şcoala muncii” numai pentru copii din mediul rural. Astfel, învăţământul rural se va diferenţia considerabil de cel urban. O altă lege a lui Simion Mehedinţi, tot din 1918, urmărea realizarea unui învăţământ rural prin intermediul căruia să obţină mobilizarea tuturor energiilor ţărănimii, în condiţiile grele de atunci. Odată cu sfârşitul războiului, aceste legi s-au dovedit inadaptabile la noul stat numit România Mare, datorită nevoii de reorganizare a sistemului de învăţământ.

Titu Maiorescu, ca ministru al Cultelor şi Instrucţiei Publice, a dorit să dea învăţământului o nouă direcţie. În proiectul său de învăţământ, se prevedea un număr sporit de şcoli normale, gimnazii reale şi şcoli politehnice şi stabilirea unor cerinţe mai înalte pentru cei ce doreau să devină cadre didactice.

Singura instituţie de învăţământ pentru copii cu deficienţe, care funcţiona şi înainte de Războiul de Independenţă, era Şcoala pentru copii surdo-muţi de pe lângă orfelinatul Sf. Pantelimon. În perioada războiului activitatea acesteia este întreruptă, urmând a fi reluată imediat după. Pe la 1895, orfelinatul şi şcoala s-au mutat la Focşani. Aici, elevii cu deficienţe învăţau să scrie şi să citească, aritmetică, ştiinţe naturale şi chiar istorie. Pe lângă aceste discipline de bază, ei mai practicau şi o meserie, ce putea fi de pildă cea de cizmărie pentru băieţi şi croitorie pentru fete. În anul 1914, şcoala de la Focşani avea 98 de elevi. Începând cu 1900, conducerea şcolii fusese subordonata noului director Mihai Ionescu, care se specializase în surdopedagogie la Paris, ca bursier al statului. În 1901 s-a înfiinţat pe lângă orfelinat şi o şcoala pentru orbi, urmând a se tipări în acelaşi an primele manuale în limba română pentru orbi, în sistemul Braille.

În Timişoara, învăţământul pentru copii cu deficienţe, a beneficiat de un învăţător remarcabil, şi nume C. Schaffer. Acesta înfiinţase o şcoala particulară în 1885, ce se va transforma în 1886 într-o şcoala orăşenească maghiară, având trei clase cu câte 20 de elevi. Aceasta va deveni în 1893, “Institutul pentru surdo-muţi din Timişoara”, în cadrul căruia funcţionau un ciclu de învăţământ elementar, cu durata de 8 ani, unul pentru ucenici şi altul pentru adulţi. Ucenicii urmau la şcoală 7 ore de cursuri pe săptămână. Din 1904, Schaffer a organizat şi cursuri pentru bâlbâiţi şi alte deficienţe. Şi în Cluj s-a înfiinţat în 1888 un institut pentru educarea surdo-muţilor, iar în 1900 o şcoala pe lângă Aşezământul de asistenţa a orbilor. Alte centre de studiu pentru persoanele cu deficienţe, se găseau la Bucureşti, Cernăuţi sau Ineu (Arad). Procentajul deficienţilor şcolarizaţi era mic, în 1914 numai 90 din 3499 de orbi erau educaţi.

Organizarea primelor grădiniţe de copii

În 1881, la iniţiativa profesorului Barbu Constantinescu, se constituia “Asociaţia română pentru grădini de copii” (şcoli frobeliene). În acelaşi an, ia naştere la Bucureşti, prima grădiniţă de copii din ţară, administrate timp de 10 ani de Barbu Constantinescu.

Grădiniţa era sprijinită cu fonduri de la Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor şi de Primărie.

La 1896, se mai înfiinţează secţia frobeliana de la Azilul “Elena Doamna”, iar în 1902 este autorizată funcţionarea, tot la Bucureşti, a primei şcoli frobeliene particulare, în care copii învăţau germană şi franceză.

Din 1902, Ministerul Instrucţiunii Publice a organizat “Concursul pentru aptitudini pedagogice de a deschide grădiniţe pentru copii”. Candidatele trebuiau să aibe studii secundare, să prezinte un certificate de bună conduită şi o declaraţie activitatea de după terminarea studiilor. În 1909, intra în vigoare “Legea pentru şcolile de copii mici”, iar în 1910 apare “Programa de învăţământ pentru şcolile de copii mici” cu îndrumări pedagogice inspirate de concepţia Frobel. În 1909, existau 133 grădiniţe, în special în judeţele Bacău, Roman şi Ilfov.

Învăţământul de arhitectură

La cererea Societăţii Arhitecţilor Români, Ministerul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, a aprobat în 1892, funcţionarea unei şcoli particulare de arhitectură. Prima şcoala de arhitectură românească îşi va începe activitatea cu 40 de elevi, fiind condusă de I.N. Socolescu şi G. Sterian. Această şcoală avea corp didactic format din 13 profesori. În 1897, a luat fiinţă Şcoala Naţională de Arhitectură, adoptând programe şcolare de la Şcoala Societăţii Arhitecţilor. Învăţământul era împărţit în trei secţii:

1. Secţia pregătitoare, cu doi ani de studio

2. Secţia mijlocie (punea accentul pe latura tehnică arhitecturală)

3. Secţia superioară

În 1904 a fost întemeiată Şcoala Superioară de Arhitectură, sub conducerea lui Ermil Pangrati, având un cadru didactic format din opt profesori. Durata studiilor era de cinci ani, din care primii doi formau o secţie pregătitoare, iar ceilalţi trei reprezentau “secţia arhitecţilor”. Sub îndrumarea lui Ion Mincu a fost promovat studiul unei arhitecturi de forme naţionale.

Învăţământul muzical

În 1907 se va întocmi noul Regulament al Conservatorului. Printre iniţiatorii acestui proiect, îşi va avea meritul şi directorul conservatorului bucureştean D. Popovici-Bayreuth. Se vor înfiinţa noi catedre de studii muzicale, în special instrumentale (pian, vioară) dar şi vocale (canto clasic). În Cluj, îl avem pe compozitorul şi profesorul Edmund Farkas, ce va îndeplini funcţia de director al conservatorului din Cluj. Printre elevii săi s-au aflat N. Bretan, Iustin Juga, Delly Szabo Geza etc. Printre membrii de onoare ai conservatorului din Cluj, se vor găsi artişti precum Fr. Liszt şi J. Brams. Un alt conservator muzical se afla la Iaşi.

Teatrul

Primele teatre se aflau la Bucureşti şi Iaşi. Oameni precum Constantin Nottara au pregătit actori ca Vladimir Maximilian, Tony Bulandra sau Constantin Tănase.

Datorită interesului în domeniul teatral a lui Nottara, acesta va cere instituirea unei catedre de literatură şi limba română, respectiv franceză. De asemenea, el a cerut să fie predate elevilor psihologia şi estetică, aplicate domeniului teatral. Acesta a mai cerut şi introducerea studiului istoriei teatrale şi mitologiei. Prin regulamentul de la 1914 deveneau obligatorii cursurile speciale de Declamaţie şi Artă dramatică, cu o durată de 4 ani, şi auxiliare, cele de Istoria literaturii dramatice şi a costumelor, precum dansul şi scrimă.

Bibliografie:
Anghel Manolache şi Gh. Pârnuţă,Istoria învăţământului din România (vol. I şi II),
Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1993.
Sursa: historia.ro