Panglică tricolor pentru elevii din satul Ciorești, raionul Nisporeni [FOTO]

6 octombrie 2012


Elevii Gimnaziului „Valeriu Dumbrava” din satul Ciorești, raionul Nisporeni începând cu ziua de astăzi sunt pregătiți pentru școală nu numai cu rechizite și manuale, dar și cu cele necesare sufletului de român – panglica tricolor de la încheietura mâinii. Vineri, 5 octombrie 2012, membrii Grupului „Faptă nu Vorbă” au distribuit panglică tricolor tuturor elevilor acestui gimnaziu, timp în care au purtat o discuție cu aceștia cu privire la originile strămoșești.

Unul dintre membrii grupului a menționat faptul că a inițiat această campanie deoarece printre rândurile copiilor există o cerere mare de panglică: „Colegii mai mici de fiece dată când ne văd ne roagă să facem rost și pentru ei de panglică.” Elevii s-au arătat entuziasmați de campania celor de la „Faptă nu Vorbă”, evidențiindu-se în discuțiile pe care le-au purtat cu membrii grupului. „Trebuie să purtăm zilnic panglica tricolor pentru că este simbolul nostru național, iar noi ne mândrim cu asta.” – a precizat unul dintre elevi. Distribuirea panglicii tricolor face parte dintr-o campanie amplă de sensibilizare a tinerilor cu privire la valorile naționale ale poporului român.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: